În fiecare an, 50 de tramvaie dispar din circulație pentru că nu sunt bani pentru reparații. Nici în cazul autobuzelor și troleibuzelor lucrurile nu stau prea bine. Deteriorarea lor are multe cauze, una dintre ele fiind legată de faptul că acestea au fost aduse vechi din Occident, la prețuri mici.
Dacă anul trecut abia se organiza o licitație pentru tramvaie, într-un mare oraș, îngreunată de sistem, birocrație și apoi, ”poate” constestată, anul acesta tot mai multe primării (Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Timișoara) au anunțat licitații pentru tramvaie, autobuze sau troleibuze. În cele mai multe cazuri second hand. Încă nu sunt bani pentru unele noi. Și, oricum, nu este o mirare: în ultimii ani, regiile de transport din România au primi în flotă autobuze vechi pe care europenii din Occident nu le mai foloseau.
”România nu este o piață exclusiv pentru vehicule noi. În zona de tramvaie sunt diverse programe în Occident: ei le scot din uz la prețuri mici și le trimit la noi. În cele mai multe cazuri, le folosesc 25 de ani și apoi le vând pentru câteva mii de euro. În plus, sunt ușor de întreținut pentru că nu au tehnologii sofisticate”, face Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport la Bruxelles, o scurtă precizare. Practic, mai pot fi folosite încă 5 sau chiar mai mult în orașele din România dacă sunt întreținute și modernizate. Iar cerere există, în contextul în care, anual, dispar din circulație 50 de tramvaie pentru că nu sunt bani pentru modernizarea lor.
Potrivit jucătorilor din piață, chiar există potențial pe această piață, a tramvaielor, evaluată la circa 2,5 miliarde de euro, în următorii 15 ani, în condițiile în care vor fi înlocuite toate cele 1.300 de tramvaie vechi și vor apărea noi proiecte. Multe primării își pregătesc documentația pentru programul multianual 2014 – 2020, în contextul în care în zona regională vo