Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eveniment festiv la Universitate - Sărbătoarea studenţilor slovaci

Publicat in Crisana, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Ieri, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, s-a desfăşurat Simpozionul studenţilor slovaci din universităţile din România, invitat special al evenimentului fiind Excelenţa Sa Ambasadorul Republicii Slovace în România, Jan Gabor.

"Astăzi e o zi specială pentru Universitatea din Oradea, deoarece îl avem oaspete, pentru prima oară, pe Excelenţa Sa Ambasadorul Republicii Slovace în România, Jan Gabor, în cadrul manifestărilor pe care Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România le organizează în parteneriat cu Universitatea din Oradea", a spus prorectorul Sorin Şipoş, în deschiderea manifestării. "Ne simţim onoraţi de prezenţa unor invitaţi de o asemenea valoare, mai ales că sunt unul dintre cei care, în timp, au avut ocazia să guste din cultura slovacă", a spus şi Aurel Căuş, cancelar general al Senatului Universităţii din Oradea. Prezent la eveniment, prefectul Claudiu Pop a lăudat minoritatea slovacă din Bihor, deoarece "a ştiut, cu ambiţie şi perseverenţă, să-şi păstreze identitatea culturală, fără a-şi uita rădăcinile". În calitate de fost student al Universităţii orădene, deputatul Adrian Miroslav Merka, preşedintele UDSCR, a arătat că acest simpozion este binevenit, pentru că oferă tuturor studenţilor, nu doar celor de etnie slovacă, să-şi etaleze cunoştinţele. În continuare, a luat cuvântul Excelenţa Sa Ambasadorul Republicii Slovace în România, Jan Gabor, care a vorbit despre Slovacia şi bunele relaţii care au existat, de-a lungul timpului, între slovaci şi români, atât din punct de vedere economic, cât şi politic, şi cultural. A urmat vernisarea expoziţiilor dedicate aniversării a 20 de ani de la proclamarea Republicii Slovace independente şi aniversării a 1150 de ani de la venirea sfinţilor fraţi din Solun, Chiril şi Metodie pe teritoriul Republicii Slovace. Programul a continuat cu simpozionul studenţilor slovaci

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 2 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 5 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 2 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Informații despre pana de curent masivă DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau un incident cibernetic transfrontalier

Ziua Constanta acum 47 minute
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, a precizat, în această după-amiază, DNSC, referitor la pana de curent care a afectat mai multe țări, printre c

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum o ora
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 29 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Marius Tucă, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Caz halucinant de SCLAVIE la o fermă din Prahova. Șapte persoane ținute în bărăci fără apă și curent / Lucrau câte 12-17 ore zilnic

Gandul acum 3 ore
Caz halucinant de sclavie la o fermă din Prahova! În concret, șapte persoane au fost obligate să muncească la o fermă din județul Prahova, fără să fie plătite corespunzător. Acestea erau ținute în bărăci fără apă și curent și puse să lucreze câte 12

Vremea

București
acum

16°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

6°/19°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°