În 15 noiembrie începe Postul Crăciunului. Se spune că postul de 40 de zile, câte numărăm până la Naşterea Domnului, este unul al bucuriei şi al cercetării de sine. Se ştie că în tot acest timp nu trebuie să mâncăm carne, ouă sau alte produse de origine animală. Acest post este unul al curăţirii trupeşti şi spirituale. Parcă pentru a le fi mai uşor celor care vor ţine post timp de 40 de zile, vor fi şi câteva zile, marcate în calendar, când se dă dezlegare la peşte.
Interzis la carne
Postul Crăciunului nu trebuie privit ca o perioadă a interdicţiilor, pentru că în felul acesta ne va fi foarte greu să ne abţinem de la hrana de origine animală. Trebuie să ne gândim că este un prilej bun pentru a mânca sănătos, când putem să îi dăm organismului necesarul de glucide, lipide, proteine şi aminoacizi, pentru a deveni cât mai echilibrat. Unde mai pui că soia, cartofii sau orezul sunt mai ieftine decât carnea?
Greul este în bucătărie
Teoria, ca teoria, dar ce mâncăm? Aceasta va fi întrebarea care se va găsi pe buzele tuturor celor care vor decide să ţină post. În primul rând, putem înlocui carnea cu soia, fie că o folosim pentru chifteluţe, fie pentru sărmăluţe vegetale sau pentru şniţele. O pungă de soia costă mai puţin de 2 lei în magazine. Tot pe soia punem bază şi dacă vrem lactate. Extrasul din boabe de soia este un bun înlocuitor al laptelui şi costă circa 6 lei litrul, iar brânza tofu (aproximativ 6 lei – 300 de grame) o putem găsi în supermarketuri, dar şi în magazinele care comercializează produse naturale.
Anumite fructe de mare se pot mânca în timpul postului: midiile, gamberii şi calamarii. Mai putem mânca Fetucini con Verdura adică fetucini – pastele acelea late – cu legume proaspete trase la tigaie în sos de vin şi aşa mai departe, putem mânca Fetucini Davero care au o combinaţie de legume proaspete şi scoici, carne de scoici, iar