Parcurgând săptămânal sute de articole ştiinţifice publicate în cele mai importante reviste ştiinţifice ale lumii, realizez că una dintre atitudinile care despart ţara noastră de mentalităţile occidentale este absenţa dezbaterilor reale, pe teme altminteri fierbinţi. Fără doar şi poate, doar discuţiile serioase, în care se fac auzite atât argumentele pro, cât şi cele contra, pot sta la baza unor decizii corecte etic, uman, ştiinţific. Este drept însă, ne şi lipsesc eticienii, iar cei autoerijaţi în moraliştii naţiei se pricep de minune să bage sub preş orice subiect călduţ, cu mult înainte de a ajunge cald sau fierbinte. La noi, spre exemplu, nu s-a putut discuta serios nici măcar posibilitatea de a prezuma acordul populaţiei de a dona organe pentru transplant, în caz de moarte cerebrală, că discuţia a fost înghesuită rapid sub sutana preoţească, de medici cu mai vădită înclinaţie spre sacerdoţiu decât spre schimburi de argumente. Ce se discută însă în America de Nord în perioada aceasta? Clinical Journal of the American Society of Nephrology, de pildă, publică un articol1 semnat de un grup canadian, care discută nici mai mult, nici mai puţin decât ideea implementării unei strategii prin care donatorii în viaţă ai unui rinichi să poată fi recompensaţi cu suma de zece mii de dolari. Chiar şi în cele mai pesimiste previziuni, ale unei creşteri a numărului de transplanturi de rinichi cu doar 5% faţă de prezent, sistemul ar fi – atenţie mare! – mai puţin costisitor şi mai eficient decât cel actual. Dar creşterea ar putea fi mult mai importantă, caz în care eficienţa programului ar fi cu mult mai mare. Modelul propus de canadieni ar face ca la fiecare plată de 10.000 de dolari să se Publicitate câştige, de-a lungul vieţii unui pacient, 340 de dolari şi 0,11 ani de viaţă (ajustaţi pentru calitatea vieţii), dacă s-ar înregistra o creştere cu 5% a numărului de tr