Stareţul Mânăstirii "Sf. Ioan Botezătorul" din Alba Iulia
Ne-am dorit de multă vreme să-l cunoaştem pe părintele protosinghel Ioan Cojanu (n. 1959, Caşolţ, Sibiu), stareţul Mânăstirii "Sf. Ioan Botezătorul" din Alba Iulia, cunoscut pentru zelul său misionar, care se măsoară în cei nouă ani de slujire, ca preot celib, într-una din cele mai grele parohii din judeţul Cluj, la Măguri - Răcătău, în Munţii Apuseni, dar şi pentru zecile de conferinţe pe care le-a ţinut în ultimele două decenii prin ţară, pentru cărţile pe care le-a scris şi pentru ctitorirea mânăstirii "Sf. Ioan Botezătorul" din Alba Iulia, care atrage mulţimi de credincioşi. În această toamnă însă, părintele Ioan ne-a făcut bucuria să ne primească şi să ne vorbească despre o temă de mare actualitate: rostul suferinţei în trăirea credinţei. Şi a făcut-o aşa cum îşi împlineşte vocaţia de preot şi misiunea de călugăr, clipă de clipă, cu chipul luminat de o mare pace interioară şi de un zâmbet copilăresc. Căci suferinţa, departe de a-l speria, este o condiţie pentru întâlnirea cu Hristos, aşadar, în mod esenţial, un motiv de bucurie. A învăţat aceasta de la primul său duhovnic, Părintele Gavriil Miholca, de la Mânăstirea Nicula (1943-1988). Părintele Gavriil a fost şi el preot celib în Cubleşul Someşan şi s-a călugărit la Nicula, cu puţin timp înainte de a fi răpus de un cancer la gât, cu care s-a luptat timp de 15 ani. I-a fost model în toate părintelui Ioan Cojanu, care, la rândul său, i-a fost singurul ucenic fidel. Doar câteva minute au fost despărţiţi, înainte de plecarea Părintelui Gavriil la Domnul. Poate tocmai ca durerea despărţirii să fie mai blândă şi amintirea să rămână mai vie. De aceea, am pornit discuţia noastră chiar de la Părintele Gavriil.
Oameni cu vieţi de sfinţi
- Părinte, de ce credeţi că oameni adânc înduhovniciţi, care trăiesc creştineşte exemplar, a
