În anul 1950, România, pe atunci Republica Populară Română, înota sub biciul komisarilor sovietici şi-a cozilor de topor autohtone în apele celui mai întunecat stalinism. Armata era un chin. Pe lângă faptul că dura câţiva ani şi te nenoroceau la instrucţie, aveai parte şi de-o pregătire ideologică pe măsură, pentru a fi siguri că de acolo vei ieşi un ,,om nou”, trecut prin sită şi dârmon şi scuturat de nostalgii regaliste. Unul gata să lupte cu fiara capitalistă. Militarii se temeau să vorbească între ei de frica sifonarilor şi nu aveau nici un răgaz de linişte şi meditaţie, cu excepţia celui dedicat necesităţilor fiziologice. Tocmai de asta, apariţia inscripţiei ,,Trăiască Regele” pe peretele dinăuntrul latrinei militare a unităţii de securitate din Tecuci a produs o vâlvă a cărei repercusiuni se resimt până în ziua de azi. Chiar dacă primeau hrană la care alţi militari în termen nici nu visau, armata la Securitate era grea.
Majoritatea ofiţerilor erau foşti jandarmi convertiţi la noua structură, ce nu arătau milă pentru recruţi pentru a se pune bine cu noua putere. Pe măsură ce apăreau cadre noi, aceştia erau daţi afară, unii ajungând la puşcăria pentru cadre de la Făgăraş, iar alţii trecuţi pe linie moartă şi angajaţi paznici comunali. De aceea, bănuiala a picat întâi pe ei. Imediat după descoperirea grozăviei, closetele unităţii au fost sigilate şi-a început o anchetă draconică, oficiată de înalte cadre venite taman de la Capitală. Toată suflarea a fost obligată să dea mostre de scris şi anchetată de un tuciuriu ce vorbea atât de repede încât nimeni nu înţelegea nimic, deoarece majoritatea militarilor în termen erau ardeleni molcomi. Dar un lucru pricepeau toţi: „dacă nu apare vinovatul, vă paşte Canalul!” După două zile situaţia s-a împuţit şi la propriu, şi la figurat. Domnii de la Capitală plecaseră să tragă concluziile anchetei la o casă de oas
