- Editorial - nr. 224 / 15 Noiembrie, 2013 Azi, cand aberantul proiect de lege al Guvernului privind Rosia Montana a scos in strada mii si mii de protestatari, tineri mai ales, din Bucuresti, umpland Piata Universitatii, strazi din Cluj-Napoca, Brasov, Alba Iulia, Deva, Campeni, pentru a ne opri doar la cateva exemple la indemana, glasul manifestantilor rasunand si prin piete din capitale precum Madrid, Paris, Washington, cand mai in fiecare zi, de la o vreme incoace, izbucneste cate un scandal in aceasta politica romaneasca, pe caile memoriei, din cand in cand, ma intorc in timpul inceputurilor postdecembriste si al zilelor care au urmat. Azi, cand vad aceasta nedemna clasa politica, o Romanie impinsa in deriva de prostitutia puternicilor clipei, ma intorc in timp spre acei ani imediat urmatori evenimentelor sub chipul loviturii de stat din decembrie 1989, cand, printr-o rocada, esalonul 2 comunist a inlocuit, in Romania, esalonul 1, preluand puterea. Prin meandrele memoriei ma intorc spre vremea care a urmat acelui decembrie ’89, cu toate nenorocirile si apasarile pentru acest bland si iertator popor roman. Imi amintesc, mai ales, cu cata ostilitate, cu ura chiar, cu fluieraturi de dezaprobare erau intampinate luarile de cuvant ale deputatilor si senatorilor PUNR, cand urcau la tribuna Parlamentului Romaniei, tragand clopotul de alarma, atentionandu-i pe puternicii clipei de atunci sa masoare de sapte ori si sa taie o singura data, sa gandeasca bine ce fac, sa nu puna bogatiile tarii in mana strainului lacom, a primului venit, sa nu scoata Romania la mezat. Ce proteste, ce valuri de revolta, de indignare mimata, din partea celor care, cu ochii iesiti din orbite, furiosi si aroganti bateau in pupitrele bancilor parlamentare, insotindu-si furia nestapanita de sloganul acela bascalios, stupid, la moda pe atunci, impotriva celor care, in acea nepasare mioritica, postd