Copilărie pe două roţi
- Sunt tineri, nostalgici şi curajoşi. Şi-au iubit bicicletele copilăriei cu patimă, aşa că la maturitate s-au hotărât să le readucă la viaţă. Aşa au apărut din nou pe piaţă celebrele biciclete Pegas. Doar că acum nu mai sunt pentru copii, ci pentru oamenii mari cu inimi rotunde -
Eu unul mergeam cu ea peste tot - la bunici, la pădure cu băieţii, la piaţă, la joacă. Devenise cel mai bun prieten al meu, unul pe care mi-l dorisem cu ardoare. Nu era chiar cea din visul meu. În el, în visul meu de copil, bicicleta avea un cadru drept şi gros şi cu un şurub la mijloc. Un şurub foarte iscusit care, odată slăbit, plia cadrul în două, ca toarta de la rama ochelarilor. Nu ştiu de ce făcuseră inginerii de la Zărneşti acel şurub, poate pentru ca bicicleta să poată fi îndoită şi să încapă în portbagajul unei Dacii. Noi nu aveam Dacie, şi deci nu aveam ce să fac cu acel şurub, dar de visat am visat la el toată copilăria. La el şi la Pegas-ul mare, cu cadru gros, aşa cum aveau unii copii din cartier.
În schimb, am primit cadou de la părinţi o bicicletă mai micuţă, cu un cadru subţire şi unduios, ca gâtul unei fete. Era roşie, cu aripi albe, claxon argintiu şi şa din piele. O chema Pegas Robusta. Nu ştiu de ce, că nu părea robustă deloc. I s-ar fi potrivit mai bine Micuţa, sau Slăbuţa, dar nu puteam eu să-i judec pe inginerii de la Zărneşti. O făcuseră şi gata! Era a mea! Şi cu ea puteam fi oriunde, într-o clipită de ochi, şi puteam să merg şi eu, în sfârşit, pe drumul mare, când nu mă vedea miliţianul, ca să mă oprească să îmi ia ventilele. Cu ea, cu bicicleta asta, mi-am trăit mai toate visele copilăriei, şi apoi i-am dat-o lui frati-meu, cu vise cu tot, să le ia şi el de-a valma şi să şi le trăiască pe-ale lui. Când am trecut pe Ucraina tatei, care era mare şi frumoasă şi comodă, cu şa cu arcuri şi pompă de umflat roţile, am
