Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naveta elevilor, decontată pe sărite

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Banii pentru naveta elevilor rămân în continuare o problemă. Săptămâna aceasta s-au făcut primele plăţi, dar numai pentru luna trecută şi pe tarife mai mici. Pentru anul şcolar anterior, sumele încă nu au fost alocate.

La nivelul judeţului Dolj, abonamentele elevilor nu au fost deloc decontate în perioada octombrie 2012 - iunie 2013, iar datoria către elevi a ajuns la 2,8 milioane de lei. Autorităţile consideră însă că sumele solicitate de firmele de transport erau prea mari şi, în aceste condiţii, au creat o altă formulă de calcul, unanim valabilă. Astfel, pentru o distanţă de trei kilometri parcursă zilnic, un elev primeşte lunar suma de 26 de lei. La fiecare kilometru în plus se mai adaugă încă doi lei. Asta înseamnă că pe o distanţă de 50 de kilometri un elev primeşte pe lună 120 de lei. Pe aceste calcule, Ministerul Educaţiei a decontat pe luna octombrie suma de 175.065 de lei, care au fost distribuiţi la 3.544 de elevi, dintre care peste 2.800 au abonamente la transportatorii auto. Banii nu mai acoperă însă cheltuielile reale, spun elevii. „Am început să primim banii de navetă, dar nu mai sunt în funcţie de cererile transportatorilor. Pentru distanţa de 50 km eu plătesc tot 300 de lei pe lună, ca şi până acum“, a precizat Mihai Manea, elev la liceu. „Nu ţine nimeni cont câţi bani avem. Este bine că mai primim ceva. Dacă ar plăti şi retroactiv, atunci poate nu s-ar mai simţi aceste diferenţe, în sensul că nu am mai pune din buzunar să ne cumpărăm abonamentul“, a spus Andrei Năstase, un alt licean care studiază în Craiova. Cei mai mulţi elevi care fac naveta sunt la liceu. În Craiova, aceştia se regăsesc în număr mare la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ - peste 250 de elevi. Pe locurile următoare ca număr de elevi navetişti se găsesc Liceul Tehnologic „George Bibescu“, Liceul „Charles Laugier“, Colegiul Tehnic „C.D Neniţescu“, Liceul Tehnologic

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 45 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 45 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 45 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 9 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°