Comemorarea, pe 11 noiembrie, în Occident - în Anglia, în Franţa, în Belgia - a Zilei Armistiţiului din timpul Primului Război Mondial marchează, simbolic şi emoţional, începutul a 5 ani de evenimente dedicate unui conflict cu urmări esenţiale în devenirea Noii Europe.
Un conflict pe care istoriografia recentă îl prezintă într-o perspectivă foarte nuanţată, mult diferită de viziunea asociată celui de-Al Doilea Război Mondial, acolo unde "binele" şi "răul" se pretează mai uşor la categorisiri. Prima conflagraţie mondială a dus la dispariţia sau la fărâmiţarea unor mari imperii, stâlpi de rezistenţă ai geopoliticii europene, vreme de sute de ani, şi la apariţia a numeroase state, mai cu seamă în centrul, estul şi sudul continentului.
Urmările acestei stări de fapt, consfinţite prin impunerea dreptului la autodeterminare al naţiunilor europene, în 1918, şi prin tratatele de pace care au urmat, printre care cel de la Trianon, în 1920, influenţează şi azi viaţa politică şi socială a continentului. O dovadă e ofensiva tot mai înţepată în ultima vreme a unor forţe politice din interiorul şi din afara României, legate de autonomia Ţinutului Secuiesc. Atenuate, întrucâtva, de trecerea timpului şi de elanul împăciuitorist al unei Uniuni Europene extinse şi lipsite de frontiere, frustrările istorice ale celor care au pierdut putere şi teritorii după război au renăscut, împreună cu extremismul, pe fondul crizei economice din ultimii 5 ani. Cum perspective pozitive nu prea există în zona economiei, e de aşteptat ca această linie să se amplifice tot mai mult şi să atingă paroxismul în preajma lui 2018, atunci când se vor împlini 100 de ani de la formarea României Mari şi a altor state din regiune.
La rândul lor, remarcă deja unii analişti europeni, chiar şi liderii unor state nerevizioniste, precum Marea Bri
