Administratorul restaurantului „Cabana” din Caracal, unde a avut loc o explozie, vinerea trecută, în urma căreia un tânăr şi-a pierdut viaţa, riscă să fie condamnat pentru ucidere din culpă.
Ştefan Bîră, tânărul de 27 ani, din comuna Stoeneşti, care a suferit arsuri grave în urma exploziei de la restaurant, a decedat marţi la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. Bărbatul a fost preluat de medicii de pe ambulanţă, conştient, cu arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului.
În momentul în care l-au dat jos din ambulanţă pentru a-l urca în elicopterul SMURD, medicii l-au scăpat de pe targă. Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt realizează o anchetă în acest caz, pentru a vedea dacă angajaţii implicaţi se fac sau nu vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat.
Întrucât accidentul s-a produs la locul de muncă, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au deschis o anchetă în acest sens. Angajatorul a fost chemat la sediul ITM Olt, iar inspectorii s-au deplasat la sediul societăţii. Organele de poliţie de la judeţ au deschis în acest caz un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere din culpă şi ucidere din culpă.