Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestarea lui Condescu şi Temelescu, respinsă de instanţă

Publicat in Impact in Gorj, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Aproape de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Gorj au decis respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj privind arestarea preventivă a lui Marin Condescu şi Viorel Temelescu. Şase ore au durat audierile iar deliberarea alte două ore. Preşedintele Clubului Pandurii Tg-Jiu a aşteptat sentinţa în Tribunal alături de Viorel Temelescu şi doi dintre cei şapte avocaţi care i-au reprezentat. Cum a aflat sentinţa, Condescu a declarat : “Mulţumesc justiţiei că a făcut dreptate”. Referitor la reţinere, acesta a declarat că “ unii şi-au satisfăcut vanitatea”.Procesul celor doi a fost plin de peripeţii după ce a început cu o amânare de o oră, o ieşire nervoasă a procurorului Emil Moţa contra unei grefiere care a deschis uşa cu întârziere şi a stat aproximativ cinci minute la uşă şi o cerere de recuzare respinsă de o altă instanţă. Cel mai probabil procurorul va face recurs la această decizie a judecătorului Teofil Boncu, recurs care se va judeca , posibil, săptămâna viitoare la Curtea de Apel Craiova. Cât despre afirmaţiile procurorului din referatul instanţei în care se preciza că din interceptările telefonice a reieşit că liderul minerilor ar fi cerut ajutorul sentatorului Toni Greblă şi al şefului IPJ Dolj, Constantin Nicolescu, avocatul preşedintelui Pandurilor a declarat că : “ nu a reieşit din nici o probă că domnul Condescu ar fi încercat să influenţeze vreun martor sau probele administrate în faza de urmărire penală. Au fost folosite nume mari dar numai generic şi într-o ipostază de eventualitate dar nimic concret. Aluziile la anumite personalităţi nu-şi găsesc sub nicio formă nu-şi găseşte suport probatoriu. Nicio înregistrare nu se referă la acele personalităţi în aşa manieră încât să acrediteze ideea că dânsul ar fi apelat la acele personalităţi”, a declarat Ion Iordăchescu, avocet şi decan al Baroului Bucureşti.Marin Condescu şi Viorel Tem

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Constituțională a Maltei a respins noua solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Justiției a anunțat că astăzi, 05 iunie 2024, Curtea Constituțională a Maltei a respins noua solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predare, adică 17 i

Liderul AUR, George Simion, vizat într-un dosar deschis de PÎCCJ după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice liste de susţinători pentru candidatura lui Silvestru Şoşoacă, independent, la alegerile europarlamentare /Ce spun Simion şi Târziu

News.ro acum 41 minute
Liderul AUR, George Simion, este vizat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent,

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani, muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 / Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul va fi cercetat

News.ro acum 52 minute
O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani au fost muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul său va fi cercetat.

McDonald’s nu mai poate vinde „Big Mac” în Uniunea Europeană. Cine preia monopolul denumirii neprețuitei chiftele

Gandul acum 46 minute
Lanţul american de restaurante de tip fast-food McDonald’s nu are dreptul de a utiliza termenul „Big Mac” pentru produsele din pui precum burgeri de pui, a decis miercuri justiţia europeană. Tribunalulu General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europe

UPDATE - Brăila: O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, pe DN 2B, iar apoi ambele vehicule au luat foc/ Traficul, blocat/ Şoferul cisternei, preluat de un echipaj medical/ Şoferul autoturismului, încarcerat şi carbonizat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, miercuri, pe DN 2B, în judeţul Brăila, iar apoi ambele vehicule au luat foc. Şoferul cisternei a fost preluat de un echipaj SAJ. Şoferul autoturismului era încarcerat, fiind carbonizat.

Biden afirmă că nu exclude folosirea forțelor americane pentru a apăra Taiwanul. ”Nu pot detalia, m-ați critica”

Ziare.com acum o ora
Joe Biden, preşedintele SUA, a transmis un nou avertisment Chinei cu privire la Taiwan, într-un interviu publicat marţi, 4 iunie, spunând că armata americană ar putea fi folosită pentru a apăra această insulă democratică autoguvernată în cazul unei

Avocată din Iași, acuzată că a intrat intenționat cu mașina într-un motociclist și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum o ora
Femeia a fost pusă sub acuzare după ce polițiștii au urmărit imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Incidentul a avut loc joia trecută pe unul dintre principalele bulevarde din municipiul Iași. Astăzi, Curtea de Apel din Iași a decis arest

5 Iunie - Ziua Internaţională a Mediului dă startul unei veri responsabile. Campania Alege Asumat atrage atenţia asupra importanţei gesturilor individuale simple în vacanţe, cu un impact semnificativ pentru mediu

News.ro acum 4 ore
Cu ocazia zilei de 5 iunie - Ziua Internaţională a Mediului, care coincide cu începutul noului sezon estival, BAT România demarează în cadrul platformei Alege Asumat un Oraş Curat o nouă campanie de conştientizare a faptului că gesturile individuale

UPDATE - Presă: Fostul şef al Statului Major al R. Moldova ar fi fost informator al GRU, spionajul militar rusesc. Într-un mesaj, atrăgea atenţia că mult echipament militar pentru Ucraina vine din România / Reacţia Preşedinţiei de la Chişinău

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al Statului Major General al Republicii Moldova, Igor Gorgan, care a fost demis în 2021, ar fi informator al serviciilor de informaţii ale armatei ruse (GRU), potrivit unei investigaţii a site-ului rusesc independent The Insider realizată

UPDATE - Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA/ El şi alţi doi funcţionari ar fi primit bani pentru a emite avize de muncă şi a prelungi ilegal şederea migranţilor/ DIICOT: Şapte persoane reţinute în dosarul de trafic de migranţi

News.ro acum 3 ore
Şeful Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de procurorii DNA Timişoara, în timp ce alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar. Aceştia sunt suspe

Vremea

București
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

19°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mie.

16°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
mie.

13°/25°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/32°