La nici 20 de ore de când a fost debarcat din fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir s-a întors la sediul LPF pentru a începe să-și strângă lucrurile. Vizibil afectat de pierderea alegerilor în fața lui Gino Iorgulescu, Mitică a intrat la ora nouă dimineață val vârtej în sediul Ligii, fără a răspunde întrebărilor ziariștilor prezenți la fața locului. “Nu se simte prea bine domnul Dragomir”, s-a limitat a spune șoferului fostului șef de la Ligă.
La fața locului a fost așteptat de Gheorghe Chivorchian, fost președinte la Ceahlăul și Poli Timișoara, acum observator LPF, om pe care Dragomir îl vedea pe succesorul său.
Se pare că Dragomir nu se împacă deloc cu noua postură, chiar dacă joi, la conferința de presă de după alegeri, acesta spunea că abia luni va veni să își ia lucrurile de la Ligă: “Luni, gata, predau totul. Eu voi mai veni, dar voi sta deoparte. Doar trebuie să-mi iau și eu banii. I-am spus lui Gino să vină mai repede să preia frâiele“.
După ce a zăbovit două ore și jumătate în deja fostul loc de muncă al său, Dumitru Dragomir a părăsit sediul de pe strada Alexandru Vitzu, însă nu prin față, cum o făcea mereu, ci prin spate, tocmai pentru a evita din nou ziariștii.
La nici 20 de ore de când a fost debarcat din fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir s-a întors la sediul LPF pentru a începe să-și strângă lucrurile. Vizibil afectat de pierderea alegerilor în fața lui Gino Iorgulescu, Mitică a intrat la ora nouă dimineață val vârtej în sediul Ligii, fără a răspunde întrebărilor ziariștilor prezenți la fața locului. “Nu se simte prea bine domnul Dragomir”, s-a limitat a spune șoferului fostului șef de la Ligă.
La fața locului a fost așteptat de Gheorghe Chivorchian, fost președinte la Ceahlăul și Poli Timișoara, acum observator LPF, om pe care Dragomir îl vedea pe succesorul său.
Se pare că Drag