Criteriile politice pentru aderarea la Schengen sunt puse în discuţie în fiecare zi în România, declară într-un interviu la RFI consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu. El crede că "îmbufnarea" unora este "numai pentru consum intern". Consilierul prezidenţial mai spune că România era "foarte aproape" de Schengen în iunie-iulie 2012, dar "tot procesul s-a reversat" după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
În opinia lui Cristian Diaconescu, "criteriile politice sunt foarte importante în ceea ce priveşte performanţa României, chiar dacă evaluarea Comisiei (Europene) se referea direct la criteriile tehnice. Iată că o serie de state membre, unele dintre ele foarte relevante în procesul decizional au ales acest mod de a se raporta la decizia privind intrarea României în Schengen. Aceasta este situaţia şi indiferent că ne convine sau nu, nu poate fi evitată. Criteriile politice ţin de stat de drept, ţin de credibilitate. Câtă vreme în România în fiecare zi de la retorică până la gesturi parlamentare sau de altă natură aceste criterii sunt puse în discuţie, după părerea mea speranţele sunt minime ca problemele să fie rezolvate doar prin demersuri politice, în condiţiile în care acestea ar exista".
"Îmbufnarea" în dosarul Schengen nu serveşte la nimic
Întrebat dacă România îndeplineşte criteriile politice pentru intrarea în Schengen, consilierul prezidenţial a răspuns: "Cele politice, în mod evident, nu. Simpla lectură a Mecanismului de Verificare pe stat de drept, pe justiţie, pe corupţie, pe reforma sistemului administrativ arată acest lucru. Sigur, ne putem îmbufna, putem da vina pe curente extremiste, pe partide radicale sau pe frustrările noastre generice privind criteriile tehnice, dar aceste lucruri sunt numai pentru consum intern, numai pentru retorică, în a arăta că am făcut tot ce era de făcut şi suntem supuşi nedreptăţi