Mai multe anexe gospodăreşti au ars la Soveja O familie din satul Rucăreni, comuna Soveja, a asistat cu durere cum flăcările au mistuit munca de o vară.
Mai multe anexe gospodăreşti au căzut pradă unui incendiu. Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să izoleze flăcările care ameninţau să se extindă şi la alte case. „Le-au ars porumbul, furajele, tot ce poate aduna un om într-o gospodărie. Sunt doi bătrani acolo care locuiau cu nepoţii lor. Am avut noroc că nu a bătut vantul că era jale, s-ar fi extins focul şi la celelalte case, aşa cum s-a mai întamplat pe la noi în trecut”, ne-a spus primarul comunei Soveja, Costică Ciolan. De noroc au avut parte şi bătranii care au scăpat cu casa întreagă din incendiu pentru că altfel ar fi rămas sub cerul liber în plină iarnă. Soveja a fost afectată de incendii devastatoare cu mulţi ani în urmă. În anul 1944, pe cand se afla sub ocupaţie germană, soldaţii s-au îmbătat şi au dat foc la butoaiele cu combustibil şi peste 400 de case din satul Dragosloveni au luat foc. Multe femei cu copii, ca să se salveze, s-au ascuns în beciuri, dar au murit prin asfixiere. Un alt incendiu violent a avut loc în Rucăreni în anii 2000, în urma căruia satul a ars. (A. I.)
Mai multe anexe gospodăreşti au ars la Soveja O familie din satul Rucăreni, comuna Soveja, a asistat cu durere cum flăcările au mistuit munca de o vară.
Mai multe anexe gospodăreşti au căzut pradă unui incendiu. Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să izoleze flăcările care ameninţau să se extindă şi la alte case. „Le-au ars porumbul, furajele, tot ce poate aduna un om într-o gospodărie. Sunt doi bătrani acolo care locuiau cu nepoţii lor. Am avut noroc că nu a bătut vantul că era jale, s-ar fi extins focul şi la celelalte case, aşa cum s-a mai întamplat pe la noi în trecut”, ne-a spus primarul comunei Soveja, Costică Ciolan. De noroc au a