Preşedintele Consiliului Judeţean este nemulţumiţi că o mare parte din banii pentru investiţii, în 2014, vor fi direcţionaţi către Ministerul Dezvoltării. Ţurcanu spune că banii ar fi trebuit alocaţi consiliilor judeţene şi nu ţinuţi la minister şi împărţiţi după anumite criterii.
„O să iau credite şi o să depun proiecte pentru fonduri europene. Nu este destul în momentul în care ai 650 de kilometri de drum judeţean din care doar 120 de kilometri sunt în garanţie. Sunt drumuri de zeci de ani pe care le plombăm în fiecare vară. Discutăm de descentralizare dar banii îi ţinem la ministere şi îi dăm când vrem şi cum vrem. Sutele de miliarde alocate Ministerului Dezvoltării, puteau fi date la început de an, special pentru investiţii. Eram şi noi în stare să prioritizăm proiectele judeţului şi să le finanţăm. Acum trebuie să mergem la Bucureşti, să depunem lista, să luăm lumină de la şefi. Asta e descentralizarea”, a spus Florin Ţurcanu.
Singura şansă pentru a realiza investiţiile propuse pentru 2014, în special pe partea de drumuri, este obţinerea unui credit dar lucrurile nu sunt foarte simple deoarece gradul de îndatorare al Consiliului Judeţean este unul destul de mare.
„Gradul de îndatorare al Consiliului Judeţean este de 33%. Trebuie să văd cum gestionez pentru a putea lua un credit. Caut nişte soluţii pentru că altfel nu fac nimic. Nu pot să spun oamenilor că nu fac nimic. Ce pot să fac cu 90 de miliarde? Am deszăpezire, plombări, întreţinere, covoarea asfaltice şi ar mai trebuie să dau şi la primării”, a mai afirmat preşedintele CJ.

„O să ia