Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovana Plumb: „Am reuşit să aducem 855 de milioane de euro într-un an“

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Rovana Plumb, ministrul Mediului, a semnat vineri un contract de finanţare în valoare de 40 de milioane de euro implementat de Consiliul Judeţean Vâlcea şi precizat că, pe Programul Operaţional Sectorial (POS ) Mediu, România a reuşit să atragă 855 de milioane de euro într-un an de zile.

Rovana Plumb a subliniat că, în timpul fostei guvernări, România a accesat doar 197 milioane de euro pe POS Mediu, relatează Obiectiv.info.

“În momentul de faţă, Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, a adus 855 milioane de euro într-un an de zile faţă de 197 milioane de euro cât au fost aduşi în ţară în cinci ani de zile. Practic, anul trecut, când am preluat POR, România avea o rată de absorbţie a fondurilor europene de 4 % şi un cuantum de 197 milioane de euro. Am adus aceşti bani cu programul oprit patru luni şi jumătate din punct de vedere al plăţii ca urmare a nereguluilor constatate până în octombrie 2011 de Comisia Eoropeană. S-a lucrat zi şi noapte şi am reuşit până în acest moment să aducem încă 855 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că avem o absorbţie pe POR Mediu de peste un milliard de euro, cu o rată de absorbţie de aproape 25 %”, a spus Rovana Plumb.

Ministrului Mediului a atras atenţia că, până în 2020, România trebuie să atragă alte 600 de milioane de euro pe POR Mediu.

“Dacă pentru perioada de programare 2007-2013 suma aferentă acestui program a fost de 1,1 miliarde de euro, pentru următoarea perioadă, 2014-2020, pentru a ne atinge şi îndeplini angajamentele asumate prin tratatul de aderare avem nevoie de 600 milioane de euro”, a precizat ministrul Mediului. Vâlcea este cel de-al 27-lea judeţ care a semnat contractul de finanţare pentru un proiect privind sistemul integrat al managementului deşeurilor.

În mandatul Rovanei Plumb, Vâlcea a primit 14 milioane de euro pentru infrastructura de apă şi canal.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Tudose, despre relaţia cu PNL: Ştiţi care este principala cauză a divorţului? Căsătoria. Asta e, nu a fost lumea fericită. Ei au fugit de acasă, au luat şi mobila, acum încearcă să fure şi televizorul / Nu e nevoie de şedinţele coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat marţi despre relaţia cu PNL că principala cauză a divorţului este căsătoria şi nu a fost lumea fericită. ”Ei au fugit de acasă, au luat şi mobila, acum încearcă să fure şi televizoru

Comisia Europeană anunță o nouă legislație care ușurează procesul de expulzare a migranților ilegali. Ce presupune aceasta

Ziare.com acum 3 ore
Comisia Europeană urmează să propună o nouă legislaţie care să favorizeze expulzarea migranţilor în situaţie neregulată, anunţă preşedinta CE Ursula von der Leyen într-o scrisoare adresată Celor 27, relatează AFP. ”Comisia va prezenta o nouă propune

Anchetă penală la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, unde pacienții ar fi fost torturați cu electroșocuri

Adevarul acum 42 minute
Se aduc acuzații grave la Spitalul de Psihiatrie Ștei, din Bihor, după ce un raport al ONU a arătat că bolnavii ar fi fost torturați cu un aparat de electroșocuri, ținuți în condiții mizere și hrăniți cu mâncare expirată. O anchetă penală este în de

Adolescentă de 15 ani, găsită moartă în casă. Minora ar fi încercat o provocare de pe TikTok

Ziare.com acum 3 ore
Tragedie în localitatea Dor Mărunt, din județul Călărași, după ce o adolescentă de 15 ani a fost găsită moartă în casă. Copila ar fi acceptat o provocare de pe TikTok. Corpul fetei a fost descoperit în casă de două prietene și de tatăl uneia dintre

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”

HotNews acum 45 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și un promotor al inovației și excelenței în medicină, confirmă încă o dată angajamentul său de a îmbunătăți îngrijirea pacienților prin adoptarea tehnologiei de vârf cu ajutorul a

Bombă funcţională şi elemente de muniţie din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea

News.ro acum 31 minute
Pompierii bihoreni au intervenit, marţi, pentru asanarea unei bombe de artilerie, aflată în stare de funcţionare, şi a mai multor elemente de muniţie, provenite din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea, în timpul unor lucră

Mihai Tudose: Domnul Piedone este membru PSD. Aduce o plus-valoare

Mediafax acum 23 minute
„Oamenii care au venit alături de noi şi care aduc o plus-valoare sunt bine-veniţi. Da, domnul Cristian Popescu aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi, după cum s-a şi demonstrat, aduce voturi, reprezintă nişte oameni, are niş

Coreea de Nord a aruncat în aer tronsoane de drum care o leagă cu Coreea de Sud, anunţă Statul Major Interarme sud-coreean. Armata sud-coreeană a efectuat ”tiruri de răspuns” la sud de linia de demarcaţie militară

News.ro acum 4 ore
Armata nord-coreeană a distrus marţi cu explozivi tronsoane de rumuri folosite în trecut în schimburi frontaliere cu Coreea de Sud, anunţă agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, iar armata sud-coreeană a anunţat că a efectuat ”tiruri de răspuns” pe t

Medic de la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, cercetat sub control judiciar după ce ar fi primit bani de la o pacientă pentru a face o operaţie cezariană

News.ro acum 45 minute
O femeie, medic la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, este cercetată sub control judiciar pentru luare de mită după ce ar fi primit 800 de lei şi 100 de lire sterline de la o pacientă pentru a face o operaţie cezariană. Ofiţerii de poliţ

Ciolacu, întrebat cine a câştigat bătălia pe planşeul Unirii: Nu a câştigat nimeni; toată lumea a pierdut

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că din "bătălia" pentru planşeul Unirii nu a câştigat nimeni, toată lumea a pierdut, adică şi primarul general, Nicuşor Dan, şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, transmite Agerpres. Ciolacu a fost întrebat cin

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

10°/16°
joi

9°/15°
vin.

7°/13°
Iasi
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

4°/11°
Constanta
acum

21°
mar.

16°/21°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

5°/15°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

7°/17°
joi

8°/19°
vin.

7°/17°