Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Bittman, audiat la Inalta Curte in dosarul in care este cercetata Monica Iacob Ridzi

Publicat in Mondo News, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Cantaretul Dan Bittman este audiat, vine, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), pentru ca judecatorii vor sa afle tot ce stie despre dosarul in care este cercetat fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi. Dan Bittman a intrat in sala de judecata in jurul orei 12.40. El a fost citat ca martor, iar la intrarea in sediul Inaltei Curti a declarat ca nici nu mai tine minte mare lucru de atunci. Totusi, Bittman s-a prezentat la ICCJ pentru a le spune magistratilor ce isi aduce aminte. Dan Bittman a cantat in 2009 la Ziua Tineretului. Monica Iacob Ridzi este acuzata de abuz in serviciu si fals intelectual, dupa ce, pe vremea cand a fost ministru al Tineretului, in 2009, ar fi organizat Ziua Tineretului (2 mai) cu costuri supraevaluate. Cercetarea penala a fost declansata in urma anchetei publicate de Gazeta Sporturilor in 16 iunie 2009, potrivit careia festivitatile organizate de Ministerul Tineretului si Sporturilor cu ocazia Zilei Tineretului (2 Mai 2009), care au avut un buget de circa 600.000 de euro, au fost incredintate fara licitatie unor companii private. Mai mult, cerera de oferta privind organizarea evenimentelor a fost trimisa de catre MTS catre trei firme, din care doua (Artisan Consulting SRL si Compania de Publicitate Mark SRL) aveau actionari comuni si sediul in acelasi apartament. Potrivit mass media, onorariile formatiilor care au concertat in cadrul evenimentului sau costurile scenelor utilizate au fost mult supraevaluate. Cantaretul Dan Bittman este audiat, vine, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), pentru ca judecatorii vor sa afle tot ce stie despre dosarul in care este cercetat fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi. Dan Bittman a intrat in sala de judecata in jurul orei 12.40. El a fost citat ca martor, iar la intrarea in sediul Inaltei Curti a declarat ca nici nu mai tine minte mare lucru de atunci. Totusi, Bi

Articolul in Mondo News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 40 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor, spune Rubio

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat Marco Rubio tocmai a publicat o declaraţie ca răspuns la decizia de a întrerupe ajutorul militar pentru Ucraina. SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor, a spus el, potrivit BBC. ”Preşedintele Trump este singurul lider di

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trudeau afirmă că Canada va impune imediat tarife de 25% pentru 30 de miliarde de dolari de produse americane ca răspuns la decizia lui Trump

News.ro acum 3 ore
Canada va răspunde imediat cu tarife pentru 30 de miliarde de dolari de bunuri americane dacă decizia administraţiei Trump de a impune tarife ţării sale intră în vigoare marţi, a declarat Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, potrivit CNN. ”Astăzi

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°