Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă că în luna octombrie, în urma dosarelor instrumentate de procurorii intituţiei, au fost condamnaţi 73 de inculpaţi. Printre aceştia se numără un primar şi un şef din SRI.
“În cursul lunii octombrie 2013, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive un număr total de 28 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 73 de inculpați, din care: un primar şi un viceprimar de municipiu, un fost şef Direcţia Logistică din cadru SRI, doi directori bancă comercială (sucursale), doi directori unități de învățământ (examen Bac.) un grefier de Curte de Apel, 3 comisari Gardă Financiară, un director direcţie Silvică judeţeană, 1 ofițer și patru agenți de poliție de frontieră - Vama Moraviţa 2) și 4 ofiţeri de poliţie, etc, la pedepse cuprinse între 10 ani închisoare și 11 luni închisoare cu suspendare”, se arată într-un comunicat de presă.
Primarul este Ovidiu Hada ( Hunedoara) care a primit cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese.
În luna octombrie a fost condamnat şi fostul şef al Direcţiei Logistice din cadrul SRI Virgil Turcu, de Curtea de Apel Bucureşti, la o pedepsă de 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie. Alături de el au mai fost condamnaţi şi un fost consilier şi un fost ofiţer din SRI, care i-au dat în mod ilegal, la un preţ subvenţionat, un apartament fostului lor şef, Radu Timofte, care între timp a decedat, mai arată Mediafax.