Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce pronostic dau politicienii Iaşului pentru meciul de diseară cu Grecia

Publicat in Ora de Iasi, vineri 15 noiembrie 2013 ·

IAŞI. România susţine un meci greu în seara asta în Grecia: barajul pentru calificarea la Mondiale. Este doar prima manşă, returul fiind programat peste patru zile la Bucureşti.

Liberalul Costel Alexe spune că în ultimii ani ne-am pierdut încrederea în noi şi că e momentul să ne bucurăm.

„Aş vrea cel puţin un egal, cu gol în deplasare. Un 1-1 ar fi perfect. Să-i iasă lui Piţurcă exact ca la barbut”, a spus Alexe.

Deputatul liberal afirmă că îşi aduce aminte cu tristeţe de barajul cu Slovenia, pierdut de România, dar şi de returul Stelei de la Middlesbrough.

„Să nu păţim la fel, adică să scoatem în seara asta un rezultat bun, iar acasă să avem o deziluzie în faţa a 50.000 de oameni”, a spus Alexe.

Constantin Adăscăliţei, PSD, fost sportiv, susţine că factorul psihologic va fi etrem de important.

„Nu este un meci uşor, ambele echipe pleacă cu şanse egale. Cea mai motivată, inclusiv psihologic, va dovedi. Pronostic? 1-1 acolo şi 2-1 acasă pentru noi”, spune Adăscăliţei.

Un iubitor al fotbalului este şi Gabriel Grigore, membru al Partidului Mişcarea Populară.

„Va fi greu, dar sper să iasă bine. Mă uit ce echipe joacă în seara asta barajul, Franţa, Portugalia sau Croaţia, sunt echipe cu palmares remarcabil. Noi nu am mai fost în ultimii ani la un turneu final. Dorinţa mea e să câştigăm, sper să facem măcar 1-1”, a precizat Gabriel Grigore.

Fostul fotbalist al Politehnicii Iaşi, Ciprian Paraschiv, actualul director al Direcţiei pentru Tineret şi Sport spune că e optimist şi vrea un joc curajos al tricolorilor în această seară.

„Vremea mai rece care e acum în Grecia poate fi un avantaj pentru noi. Meciurile de baraj sunt echilibrate, cine va fi mai tare psihic va câştiga. Nu le am cu pronosticurile, dar 1-1 ar fi un scor bun, în orice caz trebuie să le dăm gol. Prefer un joc curajos acolo şi o evoluţie ceva mai pr

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Biden şi-a convocat joi echipa de securitate naţională pentru actualizări în cazul atacului din New Orleans. ABC News: Autorităţile nu mai cred acum că mai există alţi suspecţi implicaţi / FBI confirmă informaţiile

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Joe Biden îşi va convoca echipa sa de securitate naţională, joi, în Situation Room, sala specială a Casei Albe pentru situaţii deosebite de securitate, pentru a primi o actualizare despre ancheta privind atacul din New Orleans, a declar

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum o ora
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Suspectul atacului din New Orleans plănuia să-și ucidă familia și să se alăture ISIS. Înregistrările video descoperite dezvăluie intențiile sale periculoase

Libertatea acum o ora
Într-o serie de videoclipuri înfricoșătoare, Shamsud-Din Jabbar, suspectul atacului mortal de Anul Nou din New Orleans, și-a dezvăluit planurile macabre de a-și ucide familia și dorința de a se alătura ISIS. Potrivit News.ro, bărbatul de 42 de ani a

Nu există o „legătură definitivă” între atacul din New Orleans şi explozia din Las Vegas

Mediafax acum 22 minute
„În acest moment, nu există o legătură definitivă între atacul de aici din New Orleans şi cel din Las Vegas”, a declarat directorul adjunct adjunct al FBI, Christopher Raia, în cadrul unei conferinţe de presă, conform AFP. Ancheta cu privire la moti

Vești proaste pentru Musk: primul declin al livrărilor anuale de mașini Tesla

Wall-Street.ro acum 2 ore
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters. În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York,

Ce spune Călin Georgescu despre atacarea la CEDO a anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a comentat joi, pe X, decizia de a ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale: „Dacă justiția română nu a adus dreptate, atunci poate

Şeful poliţiei din Gaza, ucis într-un atac israelian soldat cu alte victime, printre care femei și copii

HotNews acum 2 ore
Atacul israelian în care au fost uciși cel puțin 11 oameni, printre care șeful poliţiei din Fâşia Gaza, dar și femei și copii, a avut loc joi, în apropierea taberei de refugiaţi Al Mawassi din sudul enclavei, potrivit CNN și News.ro. Bombardamentul

Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”

Mediafax acum 2 ore
Euro va înlocui dolarul american în această funcţie, o măsură ce confirmă orientarea economică a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană, informează agenţia Moldpres, care citează Serviciul de presă al Preşedinţiei. Acţiunea va aduce beneficii pen

Rolex majorează preţurile ceasurilor cu până la 8%, după ce valoarea aurului a explodat în 2024

Mediafax acum 2 ore
Compania cu sediul în Geneva, controlată de o fundaţie elveţiană, a început anul cu o majorare a preţurilor de până la 8% pentru anumite modele fabricate din metale preţioase. Un model Day-Date din aur galben, cu un cadran negru de 40 de milimetri,

Daniel David: „Sunt un adversar al ideilor lui Călin Georgescu”. Noul ministru al Educației explică de ce vrea „să protejeze oamenii de acestea”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, explică, pe blogul personal, de ce este un „adversar al ideilor lui Călin Georgescu”, mai ales ale celor care „vin pe linia pseudoştiinţei şi a pseudoreligiei”. „Cu siguranţă, sunt un adversar al ideilor domnului G

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

2°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

5°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/4°