Introducerea de noi impozite va duce la majorarea preţului final al energiei, spun companiile care activează în acest sector. Preţul final al electricităţii nu ar trebui să crească pe termen mediu, dar dacă Guvernul va introduce noi impozite consumatorii vor plăti mai mult pentru că vor fi majorate tarifele de transport şi distribuţie, spun reprezentanţii AFEER, care reuneşte cei mai mari furnizori de energie. „Pe termen mediu predicţiile sunt de stabilitate a preţului energiei. Dacă nu se întâmplă nimic cu regimul de taxare, preţul la consumatorul final nu ar trebui să crească“, a declarat preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Ion Lungu. Guvernul vrea să introducă un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei. Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii. ●
Introducerea de noi impozite va duce la majorarea preţului final al energiei, spun companiile care activează în acest sector. Preţul final al electricităţii nu ar trebui să crească pe termen mediu, dar dacă Guvernul va introduce noi impozite consumatorii vor plăti mai mult pentru că vor fi majorate tarifele de transport şi distribuţie, spun reprezentanţii AFEER, care reuneşte cei mai mari furnizori de energie. „Pe termen mediu predicţiile sunt de stabilitate a preţului energiei. Dacă nu se întâmplă nimic cu