Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem masura faptelor noastre

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 15 noiembrie 2013 ·

- Social - nr. 224 / 15 Noiembrie, 2013 Atunci cand am declansat actiunea de aducere la Targu-Mures a osemintelor lui Radu Ceontea si depunerea lor in cel mai reprezentativ cimitir al orasului - Biserica de Piatra, credeam ca lucrurile vor merge struna. Ca este necesar doar un semnal ca romanii sa se adune "toti ca unul” pentru a contribui la realizarea acestui proiect, ca o manifestare a respectului fata de cel mai mare lider al miscarii noastre de aparare a gliei stramosesti, dar si a demnitatii noastre de romani. Pentru a ne intari crezul am initiat chiar un simbolic referendum, in randul asa-zisului nucleu dur al combatantilor Vetrei, prilej cu care, intr-adevar, au fost, de acord, (in vorbe), "toti ca unul”. Pentru a asigura transparenta in tot ceea ce intreprindem, caci este vorba de niste bani, am initiat si fundatia ce-i poarta numele, la sediul Vetrei Romanesti. Pentru facilitarea donatiilor doamna Pintea sta la dispozitia deponentilor zilnic, de luni pana vineri, intre orele 913. Am incercat deci sa asiguram un cadru organizatoric deschis si civilizat in masura sa dea fiecaruia certitudinea ca banii depusi urmeaza cursul destinat. Demarata la mijlocul lunii februarie speram ca actiunea de strangere a banilor sa se desfasoare mai alert. Din pacate n-a fost asa. Cand este vorba de dat si mai ales in scopuri caritabile romanul devine din cale afara de "econom”. Pe tema aceasta, a datului, am auzit o mie si una de povesti. "De ce sa dau eu si nu celalalt” sau "sa dea cei care au profitat” si multe altele de acest gen, pana la aprecieri de o meschinarie de nedescris. Si culmea ridicolului, zgarcenia i-a apucat brusc, tocmai pe cei cu bani si pe multi dintre cei care au aprobat fara rezerve demararea actiunii. Cata demagogie la unii! Personal imi exprim dezamagirea fata de aportul cadrelor militare superioare, a medicilor si profesorilor, a activistilor vetrei,

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 9 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 7 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 5 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°