Noul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat, vineri seară, că nu va demisiona de la LPF, aşa cum a susţinut fostul finanţator al clubului Politehnica Timişoara, Marian Iancu.
"Sigur că nu îmi dau demisia. Am fost azi la DIICOT, dar este un dosar mai vechi", a spus Iorgulescu la Digi Sport.
Marian Iancu s-a declarat, vineri, convins că noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, va fi obligat să-şi dea demisia, întrucât va pierde sprijinul politic al premierului Victor Ponta, care nu va dori să-şi asocieze imaginea cu problemele fotbalului românesc. Iancu a precizat că locul lui Iorgulescu va fi preluat de fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir, care a pierdut alegerile de joi, cu 11 voturi la 7. "Mandatul lui Iorgulescu va fi mic, va fi tot Dragomir preşedinte. Vor fi din nou alegeri, îşi va da şi demisia dacă dosarul acesta merge mai departe. Şi eu cred că merge pentru că lucuruile sunt clare acolo. E imposibil să dureze mult mandatul lui Iorgulescu la ligă. Va fi obigat să-şi dea demsia pentru a nu atrage şi imaginea domnului Ponta în ceea ce înseamă Liga Profesionistă de Fotbal, fotbalul sub semnul de întrebare, fotbalul pe care îl avem astăzi la dispoziţie. Domnul Ponta îşi va retrage ambasadele, iar Iorgulescu singur nu va putea să susţină singur programul pe care l-a promis. Atunci îşi va demisia. Rapid, acum se va întâmpla. Domnul Ponta nu poate rămâne alături de liga profesionistă, alături de Iorgulescu. Trebuie să se extragă pentru că nu are niciun interes. El are doar dorinţa de a veni cu ceva nou, dar e în necunoştinţă de cauză, pentru că profesioniştii din jurul său nu-l informează asupra ceea ce urmează. Sunt sigur că îşi va retrage ambasadele pentru că nu are niciun interes", a spus Iancu, la Sport.ro.
Gino Iorgulescu a fost citat, vineri, să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi