Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a declarat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că trebuie explicat în mod clar că autonomia Ţinutului Secuiesc nu înseamnă independenţă şi că faptul că organele locale primesc atribuţii nu reprezintă un pericol pentru românii din regiune.
Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a declarat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, cu ocazia conferinţei româno-maghiare "Autonomie şi regionalism - provocările deceniului", că trebuie explicat în mod clar faptul că autonomia Ţinutului Secuiesc nu înseamnă independenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Deci, într-o regiune autonomă rămân valabile legile şi Constituţia ţării. De exemplu, în Spania există o împărţire a competenţelor, care sunt acele atribuţii şi domenii în care decide leguitorul central la Madrid şi care sunt acele competenţe care au fost transmise puterii regionale. Într-o regiune autonomă, în Ţinutul Secuiesc, vom fi în continuare cu toţii cetăţeni al României, deci nu reprezintă un pericol pentru românii din regiune faptul că organele locale, regionale primesc anumite atribuţii, competenţe complementare", a explicat preşedintele CNS.
Izsak a mai spus că manifestarea "Marele marş al secuilor", care a avut loc în 27 octombrie în Covasna, a fost dovada unei atitudini civice pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc pe cale democratică şi paşnică.
"Ca organizatori am avut prilejul ca să colectăm datele de la 15 locuri, unde ne-am adunat, şi aşa putem să spunem că nu 120.000, ci 150.000 am fost acolo (...). Eu cred că forţele de ordine au confundat numărul efectivelor lor cu cel al nostru. Probabil ei au fost 15.000, noi am fost 150.000, dar nu le facem reproşuri pentru că într-adevăr am fost mulţumiţi de profesionalismul de care au dat dovadă, asigurând menţinerea ordinii publice. Faţă de aceasta este un lucru mărunt că au confundat două hârtii şi au raportat de fapt