La Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni se deschide miercuri, 20 noiembrie, la ora 13.00, expoziţia de pictură „Iluzie şi Celebritate”, realizată de artistul fălticenean Gabriel Todică.
Autorul lucrărilor, inginer şi economist de profesie, care şi la manifestările sale anterioare a avut „iluziile” în generic (prima sa expoziţie de la Fălticei s-a intitulat „Iluziile unui debut”, iar expoziţia din primăvara acestui an, prezentată pe simezele Clubului Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava, s-a numit „Iluzii şi certitudini”), este cu precădere preocupat de portret, prezentat ca un prefabricat vizual care ne duce cu gândul la manieristul milanez Giuseppe Arcimboldo.
Evenimentul, care va avea loc la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, va cuprinde şi un moment artistic susţinut de actorul Lucian Dragotă.