Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a deschis Stația Oficială de Taxi de la Gara de Nord

Publicat in Puterea, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA a deschis sâmbătă, la Gara de Nord din Capitală, Staţia Oficială de Taxi pentru persoane. Ea va fi administrată de SC Meridian Taxi SRL, cea care a câştigat licitaţia.

De acum înainte, persoanele care ajung la Gara de Nord vor putea comanda gratuit un taxi. Totul se va rezolva prin intermediul a patru dispozitive cu touchscreen, amplasate la ieşirea/intrarea din Gara de Nord, mai precis zona coloanelor, unde de altfel va funcţiona și zona de îmbarcare/debarcare în taxiuri. Preluarea, dirijarea şi îmbarcarea clienţilor în taxiurile din spaţiul de îmbarcare/debarcare se va face numai în ordinea primirii comenzii. Zona de îmbarcare/debarcare a călătorilor va fi dotată cu sistem de supraveghere video și va funcţiona permanent. Ea va fi delimitată prin doua bariere automate, care vor permite doar accesul taxiurilor autorizate, conform Agerpres. Numele firmelor de taxi autorizate pentru preluarea clienţilor, dar şi tariful practicat de acestea, vor fi afişate pe respectivele dispozitive de informare cu touchscreen. "Conducerea CFR SA doreşte că prin asigurarea acestui serviciu cu firme autorizate sa creeze premisele îmbunătăţirii serviciilor oferite publicului călător şi, bineînţeles, să crească gradul de siguranţă şi încredere în rândul clienţilor care vor comanda un taxi pentru a pleca sau a ajunge la Gara de Nord", se arată în comunicat CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA a deschis sâmbătă, la Gara de Nord din Capitală, Staţia Oficială de Taxi pentru persoane. Ea va fi administrată de SC Meridian Taxi SRL, cea care a câştigat licitaţia.

De acum înainte, persoanele care ajung la Gara de Nord vor putea comanda gratuit un taxi. Totul se va rezolva prin intermediul a patru dispozitive cu touchscreen, amplasate la ieşirea/intrarea din Gara de Nord, mai precis zona coloanelor, unde de altfel va funcţ

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 9 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 5 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 7 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Vremea

București
acum

22°
mar.

20°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/29°
mie.

21°/28°
joi

22°/30°
vin.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/34°
mie.

20°/38°
joi

22°/38°
vin.

19°/33°