Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL, tot mai aproape de divort si executii

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

• primarii PSD au primit mînă liberă să-i execute pe viceprimarii PNL • întîlnirea de ieri dintre partenerii USL Neamt s-a soldat cu un nou esec • social democratii le-au cam dat cu flit tovarăsilor de aliantă, invocînd tot felul de tertipuri pentru a respecta protocolul • neîntelegerile din interiorul USL vor fi analizate la centru • Partenerii din cadrul Uniunii Social Liberale Neamt pregătesc actele de divort. Desi lucruruile nu merg bine de luni bune în interiorul aliantei, cele întîmplate ieri au sanse mari să consfintească clar sfîrsitul USL la Neamt. Primul pas a fost făcut în cadrul unei sedinte care a avut loc la sediul PSD, la care au participat aproape toti primarii acestei formatiuni. În primă fază, alesii s-au plîns sefilor de la judet că nu li se acordă suficient sprijin pentru a obtine fonduri pentru primării. Au fost voci care l-au acuzat inclusiv pe presedintele PSD, Ionel Arsene, că nu se zbate suficient pentru bine primarilor PSD. Unii dintre acestia au amenintat chiar cu demisia din functie în cazul în care lucrurile nu se vor schimba în viitorul apropiat. Primarul unei comune din apropiere de Piatra Neamt s-a plîns de faptul că nu are bani să finalizeze un pod început în 2007 si le-a spus sefilor că intentionează să părăsească partidul si functia, dacă nu va fi sprijinit pentru a duce la bun sfîrsit investitia. Pe linie politică, primarii PSD au aflat că au mînă liberă să înlocuiască, acolo unde este cazul, viceprimarii PNL cu altii de la PSD. Cu alte cuvinte, la Neamt s-a oficializat încălcarea protocolului USL încheiat la centru. Măsura a fost explicată de liderii PSD prin aceea că în Neamt s-au înregistrat cazuri de viceprimari PSD ce au fost înlăturati din functii de primari PNL. Libertatea acordată merge pînă acolo încît primarii au puterea să-si aleagă viceprimarul indiferent de formatiunea politică din care face parte.

După întîlnire

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 11 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 36 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°