Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAL LA ARTA – Cel de-al treilea razboi mondial a avut loc la Balul Bobocilor de la Liceul de Arte. Ioana si Vlad au castigat batalia

Publicat in eMaramures, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Elevii Liceului de Arte din Baia Mare au avut parte de cateva ore de neuitat la balul organizat in cinstea bobocilor. Tinerii concurenti nu s-au lasat mai prejos decat publicul care i-a apaludat pe tot parcursul Balului Bobocilor, acestia prezentandu-se impecabil la fiecare proba. La final, castigatorii din acest an au fost Ioana Chiorean si Vlad Polgap.

Sute de elevi ai Liceului de Arte din Baia Mare au participat vineri la Balul Bobiocilor. Timp de aproximativ doua ore si jumatate acestia au urmarit prestatia bobocilor care s-au intrecut pentru titlul de Miss si Mister „Al III-lea razboi mondial“ . Elevii concurenti au fost nevoiti sa treaca prin cateva probe consacrate precum cea de dans sau de originalitate, insa au avut si parte de cateva probe surpriza printre care un antrenament de militar, sau o proba speciala data fiecarei echipe. Pentru ca totul sa decurga perfect, invitatul organizatorilor a fost „Nane“, hip-hoperul cantand in ovatiile publicului timp de 45 de minute.

La final, castigatorii s-au aratat mandri de prestatia lor si bucurosi ca au reusit sa obtina titlul de Miss si Mister. „A fost smecher. Deci la repetitii ne-am distrat, a fost extraoedinar. Balul a iesit nespus de bine, a fost perfect si ma bucur, sunt fericit . Probele de dans au fost foarte faine, deci sincer dupa mine n-am stiut care a fost best dance, la originalitate din nou, iar spontaneitatea a fost destul de grea“, a explicat Vlad Polgap.

Frumoasa castigatoare a acestei editii a fost Ioana Chiorean. „A fost foarte fain. La inceput am avut o gramada de emotii, apoi incet mi-am dat drumul si a fost super . N-am crezut ca o sa treaca asa de repede. Probele au fost usoare, destul de usoare, mai mult amuzante. Nu am venit din start sa zic ca eu vreau Miss-ul neaparat, am venit sa ma distrez mai mult“, a aratat castigatoarea marelui premiu.

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 30 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 15 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 50 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 30 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°