Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adolescent, surprins la volanul unei maşini de către Poliţia Buzău. Alţi peste o sută de şoferi au fost sancţionaţi, într-o mega operaţiune

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Peste o sută de şoferi au fost sancţionaţi, vineri, pe drumurile din judeţul Buzău, în urma unei ample acţiuni de prevenire şi reducere a numărului accidentelor rutiere grave. La operaţiune au participat aproximativ 120 de poliţişti rutieri şi de ordine publică iar în controalele efectuate în trafic au fost utilizate toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei aflate în dotare.

Unul dintre vitezomani, un gălăţean în vârstă de 62 de ani, a fost nevoit să predea permisul de conducere, după ce autoturismul la volanul căruia se afla a intrat în raza de acţiune a unui radar amplasat pe DN 2B, în localitatea Mânzu, cu viteza de 105 km/h.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au mai depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, care s-a urcat la volan deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru că etilotestul a indicat în cazul său valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot vineri, a mai fost întocmit un dosar penal pe numele unui adolescent de 16 ani, din comuna Bisoca, depistat în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal de pe raza localităţii Lacurile, deşi nu posedă permis de conducere. În acelaşi dosar este cercetat şi tatăl adolescentului, în vârstă de 47 de ani, care i-a încredinţat acestuia maşina deşi cunoştea faptul că fiul său nu posedă permis de conducere.

Un echipaj de poliţie care a acţionat ieri pe raza localităţii Breaza a oprit pentru control o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Năeni, cu privire la care s-a stabilit atât că nu posedă permis de conducere, cât şi că a tăiat şi sustras nouă arbori dintr-o pădure din afara localităţii Breaza. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°