• Ieri, Aula Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi a gazduit un important moment academic • In prezenta fostului si actualului ministru al Educatiei, institutia de invatamant a marcat aniversarea a doua secole de la fondarea, de catre Gheorghe Asachi, a primei clase de Inginerie si Hotarnicie la Iasi, cu predare în limba româna
Atmosfera de gala, ieri, la Universitatea Tehnica (UTI) Gheorghe Asachi. Pentru cateva ore, Aula institutiei din Copou a gazduit una dintre cele mai importante secvente academice din tara noastra. Intr-un cadru elegant si incarcat de istorie, alaturi de Ecaterina Andronescu, actualul presedinte al Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport din Senatul Romaniei, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învatamânt Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica a tinut sa felicite si sa premieze excelenta performantelor de la UTI. Ca o dovada a momentelor grele suportate de UTI, in anii 1944 - 1945, sediul acesteia a fost mutat fortat in localitatea Deveselu.
"Vreau sa va transmit, domnule rector, ca din istoricul prezentat si dupa ce am vazut ca institutia dumneavoastra a rezistat si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind exilata pana si la Deveselu, acest lucru arata ca totul a dainuit si a crescut de-a lungul anilor. Felicit ceea ce ati realizat si tin sa va transmit sincerele felicitari din partea ministerului pe care il reprezint", a spus Costoiu. Dincolo de toate acestea, prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul Politehnicii iesene, a tinut sa multumeasca pentru distinctii, dar si sa faca un scurt istoric al institutiei de invatamant superior pe care o reprezinta.
"În 1813, Gheorghe Asachi a creat prima clasa de Inginerie si Hotarnicie, cu predare în limba româna. Aceasta scoala poate fi considerata nucleul învatamântului tehnic superior din Moldova. În continuar