Arestat luni sub acuzaţia că nu a respectat anumite interdicţii impuse de instanţă, Marian Jurgiu, decanul Baroului Bota din Botoşani, a fost eliberat miercuri după ce Tribunalul Suceava i-a admis recursul.
„Sunt hărţuit de un procuror care are ceva personal cu mine. Totul pleacă de la plângerile pe care le-am făcut împotriva acestui procuror”, a spus Marian Jurgiu. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava spun că aceste afirmaţii nu au nici o bază reală, întrucât toate demersurile făcute în acest dosar au fost procedurale.
Marian Jurgiu este cercetat alături de 19 persoane într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, acuzaţiile fiind de exercitare fără drept a profesiei de avocat şi înşelăciune, pe lista învinuiţilor aflându-se şi Pompiliu Bota, cel care a deschis în fiecare judeţ al ţării câte un barou paralel celui tradiţional.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.

Subiectul este