Să fie opt luni de când m-am întors din Madeira şi tot nu pot uita aterizarea spectaculoasă de care am avut parte pe aeroportul de la Funchal. Avionul nostru s-a încadrat cu graţie pe una dintre cele mai periculoase piste din lume - de fapt, un viaduct înălţat la 70 de metri deasupra mării.
Din bucăţica de cer monopolizată de puhoaie groase de nori, Madeira mi s-a arătat cu impresionanta ei combinaţie de munţi rugoşi şi văi ascunse, cu ţărmul stâncos de care se spărgeau, cu putere, valurile unui Atlantic întunecos şi cu senzaţionalul aeroport, a cărui pistă te face să te simţi… James Bond. Un pic. Până în anul 2000, fâşia de pământ pe care avioanele îşi făceau intrarea în Madeira măsura 1.600 m. Extinderea benzii cu ceva mai bine de un kilometru a fost un proiect foarte ambiţios, întrucât stâlpii de susţinere ai podului sunt fixaţi direct pe fundul oceanului. Chiar şi acum, la 2.781 de metri, nu orice pilot e în stare să aterizeze pe aeroportul de la Funchal, considerat al doilea cel mai periculos din Europa.
Amintirile mele de căpătâi din scurtul popas în Grădina Plutitoare a Atlanticului sunt: ceaiul englezesc de la Reid’s Palace, servit cu sandvişuri delicioase şi prăjiturele; vinul dulce de Madeira; colorata piaţă din Funchal, cu fructe tropicale nemaivăzute, peşti-spadă cu boturile ascuţite atârnând către podelele de ciment şi muzica live cântată la postul de radio al pieţei. M-au sedus apoi aleile înguste căptuşite de case vechi, cu uşi pictate în culori vii, piscurile decorate cu nori pufoşi, floarea Pasărea Paradisului regăsită pe aproape orice colţ de masă, plimbarea pe una din multele levadas - canale de irigaţii ce coboară din munţi prin păduri şi văi spectaculoase, atât de potrivite drumeţiilor cu cei mici…
Verde, parfumată, cu grădini uimitoare, în care sunt cultivate legume bio şi fructe exotice ieşite din comun (cum ar fi maracuja cu gus
