În ciuda victoriei clare și a jocului consistent din prima manșă a barajului împotriva României, scor 3-1, selecţionerul Greciei, Fernando Santos, rămâne precaut în vederea meciului retur. Lusitanul le cere elevilor săi să rămână la fel de oraganizați și concentrați marți la București, pe Arena Națională, pentru a nu da cu piciorul importantului avantajul obținut la Pireu în primul meci.
"Am intrat puternic în joc și am încercat să speculăm orice şansă de a înscrie. Am blocat contraatacurile românilor. Știam că reprezintă punctul lor forte. Am deschis scorul, dar am primit un gol la care nu ne aşteptam, la o fază ciudată. Am avut o reacţie rapidă şi am reuşit golul doi. Şi în repriza a doua am făcut un meci bun, am dat golul trei şi îl puteam marca şi pe al patrulea. Îi felicit pe jucătorii mei, prin evoluţia lor au reuşit să-i elimine pe adversari din joc şi să le limiteze ocaziile de gol. Este un rezultat bun. Am câştigat, dar să nu uităm că mai este un meci şi trebuie să fim bine pregătiţi pentru retur. S-a terminat doar prima repriză a barajului, la Bucureşti trebuie să fim atenţi şi organizaţi. Ne vom ţine cu dinţii şi unghiile pentru a păstra avantajul în favoarea noastră. Nu pot vorbi în procente despre şansele noastre şi ale României, dar bineînţeles că suntem într-o poziţie favorabilă, într-o situaţie mai bună decât românii. Suntem conştienţi că va fi greu în România, în faţa unui stadion plin, dar vom face totul pentru a obţine calificarea. Nu vreau să dărâmăm ce am construit acum", a declarat cotidianului elen Sport Fernando Santos, citat de Mediafax.
În ciuda victoriei clare și a jocului consistent din prima manșă a barajului împotriva României, scor 3-1, selecţionerul Greciei, Fernando Santos, rămâne precaut în vederea meciului retur. Lusitanul le cere elevilor săi să rămână la fel de oraganizați și concentrați marți la București, pe Arena