Dacă suntem întrebaţi: „Te rogi dimineaţa? Dar seara?“

Dacă suntem întrebaţi: „Te rogi dimineaţa? Dar seara?“ Cei mai mulţi dintre noi răspundem spunând că timpul – dimineaţa, sau oboseala – seara, nu ne mai permit să ne rugăm. Suntem, aşadar, prea ocupaţi, prea obosiţi şi stresaţi pentru a ne mai îndrepta când şi când duhul, prin rugăciune, către Dumnezeu. Ce să mai spunem despre Ziua Domnului în care ne este foarte greu să ne îndreptăm paşii către Sfânta Biserică pentru a ne ruga? Scuzele sunt aceleaşi! Dacă vom căuta, însă, cu puţină sinceritate mecanismele sofisticate ale unor astfel de îndreptăţiri vom vedea că ne minţim singuri cu o seninătate deplină. Ferească Bunul Dumnezeu ca altcineva să ne mintă pe noi în felul acesta! Să vedem, însă: cine nu este stresat de timp, de acest factor al vieţii care a devenit parcă tot mai scurt, mai înghesuit şi care vrea să înghită totul precum Cronos propriii copii? Probabil, copiii sunt detaşaţi întrucâtva de dimensiunea timpului atâta vreme cât părinţii nu se străduiesc să introducă în viaţa inocentă a acestora elemente cronofage şi ucigaşe de suflet cum ar fi un computer,un televizor, un telefon, sau jocurile video. Însă, foarte mulţi dintre adulţii care se plâng de timp, nu concep viaţa fără ca, în fiecare dimineaţă să posteze, de exemplu, ceva pe contul de „facebook”, să dea „un like”, să trimită un mesaj de pe mobil. Altfel spus, cât de stresant ar fi factorul timp, tehnica este obsedant de necesară şi nu ne putem dezlipi mintea şi sufletul de ea! De rugăciune da, însă de computer, nu! Sau de orice altceva asemănător. În privinţa oboselii lucrurile stau la fel pentru că seara, nu-i aşa, spunem că suntem prea obosiţi pentru a-i mai adresa vreun cuvânt lui Dumnezeu, dar ne descreţim frunţile, alungăm moleşeala trupului, zicem noi, tot cu un comentariu, un e-mail, cu un film, sau un meci vizionat la tv.

@N_P