Voinţa Lanuri, liderul autoritar al Superligii, va avea parte astăzi de cel mai greu examen din turul campionatului. Trupa lui Tase Lăptoiu va juca pe stadionul sintetic „Cornel Negoescu”, de la ora 12:00 cu Viitorul Locomotiva, ocupanta locului doi.
Nu mai puţin de 11 etape au trecut din turul acestui tur de campionat în primul eşalon valoric din fotbalul autohton şi Voinţa Lanuri s-a şi instalat confortabil în fotoliul de lider, cu doar un singur rezultat de egalitate la activ (31 puncte). La patru lungimi distanţă se află Viitorul Locomotiva Buzău, o grupare cu mari pretenţii înaintea startului oficial, dar care în ultimul timp a început să scârţâie serios. Astăzi, de la ora 12:00, cele două formaţii se vor întâlni pe sinteticul din Crâng şi o victorie în faţa campioanei en-titre ar relansa campionatul, altfel trupa lui Tase Lăptoiu se poate gândi de pe acum la încă un nou trofeu. Reamintind că ieri, tot pe „Cornel Negoescu” s-a jucat meciul Gloria II – Olimpia Rm. Sărat, astăzi vor avea loc şi celelalte partide din cadrul etapei cu numărul 12, după programul obişnuit (ora 10:00 – juniorii şi ora 12:00 – seniorii): Petrolul Berca – AS Săgeata, Av. Sp. Zărneşti – Victoria Boboc, Carpaţi Nehoiu – Metalul LPS Buzău, FC Puieşti – Pescăruşul Luciu (ora 10:30 – juniorii şi ora 12:30 – seniorii), Tricolorul Gălbinaşi – Recolta Sălcioara şi Steaua Săhăteni – Viitorul Verneşti. Liga a 4-a ne trimite în acest weekend pe 12 stadioane (meciul Victoria Grebănu – Luceafărul Buzău a fost amânat), cu menţiunea că opt meciuri vor avea loc astăzi şi patru, mâine, însă fără nicio modificare în privinţa orelor de desfăşurare (ora 10:00 – juniorii şi ora 12:00 – seniorii): Seria I: Montana Pătârlagele – Şoimii Cândeşti (astăzi), Viitorul Tisău – Recolta Cislău (astăzi), Partizanul Merei – Unirea Zoreşti (astăzi), Unirea Mărăcineni – Focul Viu Lopătari (astăzi), Viitorul R