● Prin înfiinţarea unui Parc Balnear ce ar putea relansa din temelii economia comunei Merei
În următorii ani, comuna Merei s-ar putea transforma în cea mai căutată zonă turistică a judeţului. Asta, dacă planurile primarului Ştefan Chircă vor fi duse la bun sfârşit şi vor beneficia de finanţare corespunzătoare.
Ştefan Chircă, primarul din Merei, se poate mândri cu realizări importante, deşi se află în fruntea comunei de mai puţin de un an şi jumătate. În această perioadă, au fost reabilitate mai multe drumuri şi instituţii de interes public. Proiectele edilului nu se opresc, însă, aici, aşa încât comuna ar putea deveni un punct important pe harta turismului din România.
La capitolul realizări, primarul Ştefan Chircă a bifat deja o serie de obiective finalizate. Este vorba despre construirea unui dispensar uman în satul Lipia, reabilitarea podului din satul Dealul Viei, reabilitarea grădiniţelor din Dealul Viei şi Izvoru Dulce, dar şi a Căminului Cultural Merei, reabilitarea Drumului comunal DC 280, instalarea unor sisteme de încălzire centrală la Şcoala Gimnazială din Izvoru Dulce şi la Şcoala Ogrăzile, reabilitarea drumului comunal în Sărata Monteoru, alimentarea cu apă a satului Ogrăzi, extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă în localitatea Dealul Viei, precum şi reabilitarea structurii de rezistenţă a podului din localitatea Izvoru Dulce. Acestora li se adaugă derularea în colaborare cu Fundaţia „Academica” a unui program de reconversie a forţei de muncă, avizat de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.
La momentul actual, la Monteoru este în desfăşurare un al proiect al primăriei: construirea unei săli de sport. Astfel, unitatea, a cărei amenajare costă 25 de miliarde de lei vechi, va fi dată în folosinţă în primăvară. Tot în lucru este şi drumul care face legătura între Merei şi Ogrăzi.
Primarul Ştefan Chircă a declarat că