Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul preşedinte cipriot Glafcos Clerides, artizanul aderării ţării la UE, a murit

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Al patrulea preşedinte cipriot Glafcos Clerides, cel care a facilitat aderarea Ciprului la Uniunea Europeană în 2004, a murit la vârsta de 94 de ani într-un spital din capitala Nicosia.

Joseph Kasios, medicul personal al lui Glafcos Clerides, i-a confirmat, vineri seară, decesul, informează BBC News. Potrivit acestuia, starea de sănătate a fostului lider cipriot era precară din cauza vârstei înaintate şi a afecţiunilor de care suferea.

Glafcos Clerides a ocupat scaunul prezidenţial de la Nicosia din 1993 până în 2003, aflându-se pentru o perioadă scurtă la şefia statului şi în 1974, în timpul invaziei turce. Cariera politică a lui Clerides se întinde, însă, pe o perioadă de jumătate de secol.

Pe parcursul anilor în care a fost lider al Ciprului, el a condus cu succes negocierile cu reprezentanţii UE în vederea aderării ţării sale la Uniune, obiectiv atins, de altfel, în 2004, la un an după încheierea celui de-al doilea mandat prezidenţial. Clerides a candidat şi la alegerile prezidenţiale din 2003, pentru un al treilea mandat, dar a pierdut în faţa democratului Tassos Papadopoulos.

S-a stins un „european convins”

Glafcos Clerides a fost un „mare om de stat european”, se arată într-un anunţ postat pe Twitter de reprezentanţii de centru-dreapta ai Partidului Popular European (PPE) din cadrul Parlamentului UE. Joseph Daul, liderul PPE, a transmis condoleanţe familiei şi l-a descris pe Clerides drept un „european convins”.

Clerides a fost, totodată, unul dintre ultimii lideri europeani care a luptat în Al Doilea Război Mondial, ca artilerist în Forţele Aeriene Regale. În timp ce zbura deasupra Germaniei, avionul său a fost doborât într-un raid, Clerides fiind capturat şi având, ulterior, cel puţin două tentative de evadare.

În mai 2005, aflat într-o vizită la Moscova,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 21 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 14 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 28 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 40 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°