Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gogârlă a resuscitat Vâlcea în trei zile. HCM a scos primul punct în faţa Dunărei Brăila, echipă clasată pe podium

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Simona Gogârlă a reaprins speranţele echipei femine de handbal HCM Rm. Vâlcea în tentativa ei de a se salva de la retrogradare. Fosta jucătoare a naţionalei României a preluat echipa la mijlocului acestei săptămâni, după opt înfrângeri consecutive, iar în numai trei zile a reuşit să-şi capaciteze elevele astfel încât să iasă neînvinse de pe teren din partida cu Dunărea Brăila, din cadrul etapei a 9-a a Ligii Naţionale. HCM Rm. Vâlcea şi Dunărea Brăila au terminat la egalitate, scor 21-21, rezultatul putând fi considerat unul surprinzător în condiţiile în care formaţia oaspete este văzută ca o pretendentă la lupta pentru titlu. De altfel, după opt etape, Dunărea a reuşit să stea în plasa echipelor HCM Baia Mare şi Corona Braşov, reuşind chiar să câştige pe terenul acesteia din urmă.

HCM Rm. Vâlcea a obţinut astfel primul punct în Liga Naţională de la înfiinţarea echipei şi intră în vacanţă cu alte perspective. Tot azi, "U" Jolidon Cluj a marcat numai puţin de 41 de goluri la Ploieşti (!). Senocico & Co s-au impus cu 41-30 în faţa echipei locale CSM. Ultimul meci din campionat, înaintea pauzei care vine pentru echipa naţională, se desfăşoară azi la Constanţa, între Neptun şi Cetate Deva. Alte trei partide, CSM Bucureşti - Corona, HCM Roman - HC Zalău şi Baia Mare - SCM Craiova se vor disputa după Campionatul Mondial din Serbia (6-22 decembrie).

Clasementul la vârf se prezintă astfel: 1. HCM Baia Mare - 21 p (8 j), 2. Corona Braşov - 21 p (8 j), 3. Dunărea Brăila - 19 p, 4. "U" Jolidon - 18 p, 5. HCM Roman - 16 p (8 j), 6. HC Zalău - 15 p (8 j).

Simona Gogârlă a reaprins speranţele echipei femine de handbal HCM Rm. Vâlcea în tentativa ei de a se salva de la retrogradare. Fosta jucătoare a naţionalei României a preluat echipa la mijlocului acestei săptămâni, după opt înfrângeri consecutive, iar în numai trei zile a reuşit să-şi capaciteze elevele

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 40 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 44 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°