După două rezultate de egalitate obținute în ultimele etape, Bucovina Rădăuți a demonstrat că este într-o creștere evidentă de formă, ce s-a concretizat în etapa de vineri printr-o victorie pe teren propriu în fața celor de la Petrotub Roman, scor 1 – 0. Fotbaliștii manageriaţi de Manuel Costache au spart gheața și au reușit primul succes din acest sezon, cu o reușită în minutele de prelungire. Până pe finalul ei, partida a fost una săracă în ocazii, cu un joc destul de încordat, dar până la limita careului. În minutul 85, Sabie rămâne singur cu portarul din Roman, dar șutează în el, cinci minute mai târziu, Popescu repetând faza, de această dată cu un șut pe lângă poartă. În minutele de prelungire, Bucovina Rădăuți a dat lovitura de grație, după un corner și o minge așezată la 16 metri pentru Popescu, jucător ce a șutat în vinclu, fără speranțe pentru portarul oaspeților, scor final 1 – 0.
„A fost un meci fără prea multe ocazii, în care sportivii noștri s-au dăruit pe teren și au obținut o victorie muncită. Avem o echipă tânără, în formare, ce crește de la meci la meci și cred că încet-încet vor veni și rezultatele, victoria de astăzi fiind un prim pas”, a declarat Manuel Costache.
Bucovina Rădăuți a trimis în teren un prim 11 alcătuit din Butnariu, Cezar Ciurlă, Hrimiuc, Alupei, Agheoghiesei, Mihalovici, Păsăilă, Zaremba, Popescu, Sabie și Botoșan, în teren intrând pe parcurs Viu și Sfarnaciuc.
Cele trei puncte câștigate nu i-au ajutat pe rădăuțeni să părăsească ultimul loc, deoarece penultima clasată, Aerostar Bacău a obținut o victorie surprinzătoare în fața liderului FCM Dorohoi, cu scorul de 2 – 1.
După două rezultate de egalitate obținute în ultimele etape, Bucovina Rădăuți a demonstrat că este într-o creștere evidentă de formă, ce s-a concretizat în etapa de vineri printr-o victorie pe teren propriu în fața celor de la Petrotub Roman,