Noul preşedinte al liberalilor maramureşeni a declarat într-o conferinţă de presă că revine în actualitate subiectul legat de obţinerea postului de viceprimar în cadrul Primăriei Baia Mare. Nemeş a recunoscut că există liberali care cer insistent obţinerea acestui post.„În chestiunea viceprimarului la Baia Mare, este o analiză pe care va trebui să o facem la modul cel mai serios. Suntem într-o alianţă cu PSD-ul, inclusiv cu primarul Cătălin Cherecheş care este la UNPR şi va trebui să tratăm problema atât în interiorul partidului, cât şi în USL.
Sunt colegi în PNL Maramureş care se cred îndreptăţiţi şi care pe bună dreptate solicită cel puţin discutarea acestui subiect, a unui membru PNL pe acest post de viceprimar”, a declarat Nemeş la prima sa apariţie publică de la preluarea şefiei organizaţiei judeţene.
Liberalul de la Sighet a făcut referire şi la chestiunea alegerilor organizate la nivelul PNL Baia Mare, atunci când a fost ales Graţian Taloş, alegeri care au fost contestate, contestaţii pentru care conducerea centrală a PNL nu a venit cu niciun răspuns clar.
„Eu personal voi nominaliza o comisie care să analizeze situaţia de la Baia Mare, situaţia creată înainte de alegerile din săptămâna trecută, respectiv alegerile Biroului Baia Mare. Acolo au existat numeroase sesizări şi contestaţii, am discutat cu cei de la centru că încă nu au finalizat sau nu au avut un punct de vedere exact şi explicit asupra situaţiei de la Baia Mare şi ne-au împuternicit să facem o analiză a alegerilor de atunci”, a concluzionat Nemeş.
În acest moment un post de viceprimar este ocupat de Gabriela Hofer (PSD), respectiv de Istvan Ludescher (UDMR).