Peste jumătate (59%) dintre europeni sunt de părere că a-şi cumpăra un cadou este un drept fundamental, potrivit unui studiu efectuat în septembrie 2013 de agenţia de prospectare a pieţei Opinion Matters, în numele companiei MasterCard, conform unui comunicat.
Studiul a fost realizat cu ajutorul sistemului The Treat Index, primul barometru care măsoară obiceiurile de consum din Europa şi a vizat 12.434 de deţinători de carduri de credit, cu vârste de peste 18 ani, chestionaţi în Europa (Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Rusia, Suedia şi Turcia).
Rezultatele au relevat faptul că, în ciuda incertitudinii economice, cumpărătorii continuă să investească în achiziţii pentru ei, cheltuind în medie 51 de euro, cel puţin o dată pe lună, pentru a-şi face o bucurie. În ciuda dificultăţilor economice la nivel de regiune, europenii nu sunt dispuşi să renunţe la aceste mici cadouri pentru ei. Astfel, o persoană din cinci recunoaşte că încă mai cheltuieşte bani pentru sine, deşi este conştientă că ar trebui să fie atentă la gestionarea bugetului.
Studiul a mai arătat că dorinţa europenilor de a-şi oferi mici bucurii o depăşeşte pe aceea de a face cadouri celorlalţi.
În timp ce două din cinci persoane intervievate (40%) au spus că mai degrabă ar cumpăra mici atenţii pentru alţii decât pentru ei, europenii cheltuiesc în medie cu cinci euro mai puţin atunci când cumpără un cadou pentru prieteni sau pentru familie. O persoană din zece (10%) a spus că principalul motiv pentru care cumpără o atenţie pentru altcineva este probabilitatea că o va împărţi - prin urmare, va avea la rândul ei un beneficiu, cum este în cazul cumpărării unei cutii cu bomboane sau a unei sticle de vin.
Germanii se situează pe primul loc în ceea ce priveşte sumele cheltuite, cu o medie de 72 de euro, ceea ce poate fi un indicator al condiţiilor economice mai bune