Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cand doi se cearta, al treilea e Traian Basescu (Opinii)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Acum aproape un an, Traian Basescu a inghitit ceea ce credea ca nu va inghiti vreodata si l-a nominalizat pe Ponta premier, facandu-si calculul ca, in acest caz, si-l poate face chiar prieten.

Presedintele nu calculase gresit. Cei doi copiloti ai USL incepusera sa se tachineze reciproc, conflictele in perspectiva devenisera previzibile, si era normal ca cel de al treilea sa procedeze, daca nu intelept, cel putin pragmatic, profitand de momentul ivit, atunci cand doi se cearta.

Victor Ponta a gresit, plusand

Iar pentru Traian Basescu, se arata o ocazie stralucita ca sa se repozitioneze in lumea politica, atat de ostila lui. Venea cu o mana intinsa spre cel care avea nevoie, ca de oxigen, de sprijinul cuiva, de sfatul si de buna lui experienta intr-ale politicii, exact ceea ce lui Ponta ii lipsea cu desavarsire. De altfel, ii lipseste si astazi.

Asa s-a nascut faimoasa intelegere de coabitare. Ponta a cuplat, jos palaria, dar s-a dovedit prea slab, ca sa nu se lase influentat de inveninatul Felix, de indusmanitii colegi din PSD - poate chiar de tata socru' - si de zeflemistul Crin Antonescu.

Ponta n-a inteles ca i se oferea o ocazie unica de tipul "salveaza-ma, ca sa te salvez" si a inceput sa cante, in mod neasteptat, pe partitura inveninantului, a indusmanitilor si a zeflemistului.

Pentru Traian Basescu trebuie sa fi fost un soc. Nu-i usor sa simti ca-ti musca cineva mana din care i-ai oferit de mancare. Dar a rabdat. Rabda pentru ca n-avea incotro. Victor Ponta s-a crezut castigator si a plusat, ca la poker.

Cand calci in gropi, te expui

Nu intru in amanunte care se cunosc. In principiu, a plusat mergand pe mana sintagmelor, epiteteleor, injuriilor si - hai sa le spun frumos - metaforelor fabricate de stipendiatii Antenelor Felix.

In micimea sufletului sau, Pont

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 47 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 15 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 59 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 54 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°