Cred că îţi trebuie mult curaj ca regizor să montezi ”Revizorul” în România. Memoria colectivă, fireşte a celor care au prins deprinderea de a intra într-o sală de spectacol, păstrează încă extrem de puternică amintirea ”Revizorului lui Pintilie” ca pe un pisc nu numai imposibil de depăşit, dar chiar greu de egalat.

Spectacolul, cu totul copleşitor din punct de vedere artistic, a fost interzis după a treia reprezentaţie (decizia a fost luată de ”Cabinetul 1”, la intervenţia ambasadorului URSS la Bucureşti); directoratul lui Liviu Ciulei a fost întrerupt imediat; lui Lucian Pintilie i s-a luat dreptul de a mai lucra în teatru. Ce aducea pe scenă într-o manieră atât de şocantă montarea de la Bulandra? Chipul înfricoşător al hămesitului, al celui care oricât îi dai nu se mai satură, şi mai vrea, şi mai vrea, gata să-ţi ia şi pielea după tine. Nu-ţi trebuia prea multă inteligenţă sau imaginaţie ca să înţelegi că ”hămesitul” nu era altcineva decât ”marele prieten de la Răsărit” şi a fi menţinut în repertoriul unui teatru bucureştean un asemenea spectacol-pamflet însemna o provocare publică pe care Ceauşescu nu era dispus să şi-o asume.

Care este resortul intim care îl împinge pe Felix Alexa, autorul spectacolului de pe scena Naţionalului din Bucureşti, să se debaraseze de orice complex şi să se oprească asupra piesei lui Gogol? Furia. Neputinţa, refuzul de-a se mai ”adapta” într-o lume în care nu numai că nu se mai recunoaşte, dar chiar o consideră ostilă, potrivnică oricărui om de bun-simţ care, la fel ca şi el, aspiră spre o elementară normalitate. Tot despre curaj e vorba. Nu curajul de a încerca să sară peste o ştacheta ridicată la cote foarte înalte de un ilustru predecesor – curajul de a arunca în faţa ”rinocerilor” adevărurile cele mai dure şi mai neiertătore despre lumea ”lor” (suntem în ”Ferma animalelor”, nu?), în care ne constrâng să încercăm să su