IAȘI. Directorul administrativ al Spitalului de Urgenţe Vaslui a fost condamnat de judecătorii ieșeni.
Curtea de Apel Iași l-a condamnat pe Ion Manole la un an de închisoare, cu suspendare, pentru conflict de interese şi fals în declaraţii. Procurorii au precizat că, în perioada 7 aprilie 2008 – 21 decembrie 2009, în calitate de director administrativ al Spitalului de Urgenţe Vaslui, în cadrul atribuţiilor de serviciu, Manole ar fi avizat 14 achiziţii de produse (arbuşti şi plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru efectuarea în regim propriu a lucrărilor de dezinsecţie şi deratizare), în valoare totală de 69.092 de lei de la SC Bioplant SRL Vaslui, societate la care atât el, cât şi soţia sa erau asociaţi.
„Acesta nu a menţionat în declaraţia de interese că el şi soţia sa erau asociaţi la societatea comercială, astfel că nici angajaţii spitalului nu au cunoscut acest aspect“, au afirmat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
IAȘI. Directorul administrativ al Spitalului de Urgenţe Vaslui a fost condamnat de judecătorii ieșeni.
Curtea de Apel Iași l-a condamnat pe Ion Manole la un an de închisoare, cu suspendare, pentru conflict de interese şi fals în declaraţii. Procurorii au precizat că, în perioada 7 aprilie 2008 – 21 decembrie 2009, în calitate de director administrativ al Spitalului de Urgenţe Vaslui, în cadrul atribuţiilor de serviciu, Manole ar fi avizat 14 achiziţii de produse (arbuşti şi plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru efectuarea în regim propriu a lucrărilor de dezinsecţie şi deratizare), în valoare totală de 69.092 de lei de la SC Bioplant SRL Vaslui, societate la care atât el, cât şi soţia sa erau asociaţi.
„Acesta nu a menţionat în declaraţia de interese că el şi soţia sa erau asociaţi la societatea comercială, astfel că nici angajaţii spitalului nu au cunoscut ace