Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogat şi nebun? Fii doar bogat

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Sfinţii Părinţi au rânduit ca în duminicile din această lună, noiembrie, să fie citite în biserici o serie de pericope evanghelice în care tema principală este bogăţia materială şi modul în care aceasta este utilizată spre mântuirea sau spre pierderea sufletului.

Acum două duminici am văzut cum un bogat nemilostiv şi zgârcit ajunge în iad, iar săracul Lazăr, ce cerşea la poarta lui, este dus de îngeri în sânul lui Avraam. Apoi, duminica trecută, am învăţat de la samarineanul milostiv că, dacă faci un mic efort (inclusiv de natură materială), poţi salva viaţa unui om. Pe cel bătut de tâlhari, samarineanul îl duce la o casă de oaspeţi unde îşi asumă toate cheltuielile pe care le presupunea îngrijirea acestuia. Duminica viitoare vom afla ce l-a întristat pe un dregător bogat căruia Mântuitorul îi dezvăluie cum poate să strângă adevăratele comori, cele din ceruri. Tot despre un bogat este vorba şi în evanghelia citită mâine în biserici (de la Luca 12, 16-21), încât ne putem întreba care este motivul pentru care se acordă atâta atenţie acestui subiect: bogăţia materială. Unii ar putea să reproşeze celor care au ales să se citească în biserici aceste pericope faptul că nu prea au dat dovadă de simţ practic, că mesajul acestor pilde se adresează celor bogaţi pe care, din păcate, rareori îi vezi venind duminica la Sfânta Liturghie. Ei bine vom vedea, până la sfârşitul articolului că, de fapt, aceste pilde ne vizează pe fiecare dintre noi, chiar şi pe cei mai săraci.

Dar mai întâi să ne oprim puţin asupra pildei auzite astăzi şi din care aflăm că unui om bogat i-a rodit ţarina din belşug. Cei care au cunoştinţe de agricultură ştiu foarte bine că oricât de harnic ai fi, dacă Dumnezeu nu rânduieşte ploaie la timp, dacă nu fereşte recolta de tot felul de dăunători, dacă nu potoleşte vânturile puternice nu poţi obţine mare lucru de la culturile respective. Agricult

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°