Vineri, 15 noiembrie 2013, am publicat în Evenimentul zilei comentariul intitulat Războiul Băsescu-Ponta – o diversiune în beneficiul lui Victor Ponta.

Spuneam, printre altele, că războiul vorbelor (doar al vorbelor) dintre Preşedinte şi Premier e în beneficiul premierului, pentru că:

1) Prin el, Traian Băsescu îl promovează pe Victor Ponta drept cel mai important adversar politic al său, o promovare nejustificată dacă ne gîndim la deosebirile de staturi politice dintre cei doi.

2) Acaparează spaţiul mediatic în totalitate şi, prin asta, nu mai rămîne loc pentru a discuta problemele reale ale Guvernării USL şi, mai ales, nu mai poate fi auzită vocea Opoziţiei politice.

Numeam o diversiune, pentru că mie mi se pare că Victor Ponta a dibuit pîntecele moale al lui Traian Băsescu:

Orgoliu, imensul orgoliu.

Şi cînd vrea să creeze o perdea de fum mediatic, pentru a acoperi vreun nou banditism al Guvernării, îl provoacă pe Traian Băsescu, înjurîndu-l.

Altădată, Preşedintele avea ficatul tare şi rezista la toate provocările.

Acum, din motive care-mi scapă, nu se mai stăpîneşte, răspunde imediat şi violent la orice vorbă rea sau numai răutăcioasă spusă despre el de Victor Ponta, de Dan Voiculescu, de Sorin Roşca Stănescu.

Din nou ţin să precizez (şi asta pentru că trebuie să precizez):

Ceea ce am scris în comentariul anterior, ca şi în celelalte comentarii, nu sînt atacuri la adresa lui Traian Băsescu, nici măcar critici (să fie recitite articolele mele despre Victor Ponta sau Crin Antonescu!).

Ele sînt simple observaţii ale unui jurnalist cinstit.

Poate că mă înşel. Poate că greşesc.

În nici un caz nu scriu din duşmănie, din ostilitate şi, cu atît mai puţin, dintr-un comandament politic.

Studiind proletcultismul românesc de pe vremea lui Stalin, m-a surprins o realitate a politicii comuniste fa