Ce-aş fi putut pune azi drept titlu din moment ce articolul e scris ieri, cu 10 ore înainte de startul meciului? Să-l fi făcut aşa cum se proceda pe vremea lui Ceaşcă, în două variante, una pentru victorie, alta pentru înfrângere? Da, dar dacă a ieşit egal, ce mă fac? Pentru cei mai tineri cititori: nu, nu e glumă, nu se punea pe atunci doar titlul, ci se scria chiar întregul articol / cronică de meci, cu o zi înainte, introducându-se când se putea, dacă se putea, la urmă, doar minutul şi marcatorii golurilor. Asta, şi din cauza faptului că tipărirea clasică, prin „culegerea” literelor de plumb şi paginarea tot manuală luau o groază de timp, dar mai ales din motive de cenzură, ştiut fiind că la mare bucurie sau la fel de mare durere omul mai scapă câte o prostie. Apropo: aţi observat marea durere care l-a cuprins pe Corleone alaltăieri, la despărţirea de scaunul din care spera că nu-şi va mai disloca dosul niciodată?... Şi cum mai mima el bucuria că în sfârşit, după 42 (!!) de ani de preşedinţie pe la cluburi, pe la Ligă, o să aibă parte de linişte, de odihnă, de familie... Iar pentru ca bucuria să-i fie deplină, se gândiră el şi ceilalţi infractori din fruntea fotbalului românesc să-i (să-şi) tragă vreo 10 salarii compensatorii! Compensatorii pentru ce? Pentru blaturile din care nu-şi va mai trage partea? Pentru arbitrajele care desemnează de-a valma şi campioanele, şi retrogradatele, tot contra cost? Pentru ordinăreala aia cu contractele de televizoare a meciurilor? Pentru toate tâlhăriile şi tâlharii care au cotropit sub comanda lui Corleone întregul fotbal românesc? Dumneavoastră, cei care aveţi un salariu de 8-10 milioane de lei vechi, deci ceva între 200 şi 250 de euro pe lună, ce părere aveţi de un salariu de 15.000 de euro? Pe care, la despărţire, ţi-l multiplică de încă 10 ori? Încât te ia ameţeala la ideea că ăsta, tâlharul bătrân, a înhăţat dintr-o da