Cooperarea voluntară depinde, până la urmă, de puterea fiecăruia de a răspunde cu aceeaşi monedă celui cu care vine în contact.

Să spunem că tocmai aţi ieşit dintr-un magazin şi ajungeţi să staţi de vorbă cu două persoane pe care nu le-aţi mai întâlnit niciodată. Cum de aţi ajuns să vorbiţi cu doi necunoscuţi nu contează. Să mai zicem că prima persoană v-ar ţine următorul discurs:

"Da, eşti un tip moral şi multe lucruri îţi jignesc simţul tău pentru dreptate. Vezi vânzători care te înşeală, poliţişti corupţi, politicieni mincinoşi şi toate celelalte. Vezi toate astea şi le judeci, pentru că te rănesc. Ţi se pare că umanitatea celor din jurul tău se duce dracului pe zi ce trece. Şi ştii că ceva e în neregulă, dar nu poţi spune exact ce anume. Şi-atunci îţi aduci aminte de vremurile bune de altădată, sau îţi inventezi o lume pe gustul tău.

Aşadar, pledezi nevinovat. Ceilalţi sunt de vină, ei s-au schimbat până-ntr-atât încât nu-i mai poţi recunoaşte. Părerea mea – scuză-mă dacă te jignesc – e că eşti ipocrit. Nu, lasă-mă să termin. Tu judeci, dar nu vrei să-i vezi cu adevărat pe cei despre care pretinzi că s-au schimbat. Şi poate că ai dreptate, poate că într-adevăr s-au schimbat. Dar cum? Cine sunt ei de fapt? Nu cumva sunt tot oameni, la fel ca tine? Şi nu cumva, la fel ca tine, vor să supravieţuiască? Să se reproducă?

Când vorbim despre supravieţuirea oamenilor reali, a oamenilor în carne şi oase aşa cum suntem tu şi cu mine, vorbim despre strategii de supravieţuire. Şi nu toate strategiile sunt bune în orice context.

Mulţi oameni cu carte, de la antropologi la economişti, au descoperit că cea mai veche strategie de supravieţuire a omului este comportamentul prădător. A consuma resursele altuia mai degrabă decât ale tale, a poseda şi femeia altuia pentru a-ţi creşte şansele de reproducere sunt comportamente omeneşti pe care firile sensi