Aproximativ 20.000-30.000 de oameni au participat sâmbătă, în mai multe oraşe din Bulgaria, la manifestaţii în favoarea şi împotriva Guvernului socialist, relatează AFP.
Între 10.000 şi 15.000 de manifestanţi s-au adunat la Sofia pentru a-l susţine pe premierul Plamen Oreşarski, contestat prin proteste care durează de câteva luni.
La Plovdiv, în centrul Bulgariei, peste 10.000 de protestatari au participat la un miting organizat de partidul GERB, aflat în opoziţie.
La Sofia, efective impresionante ale forţelor de ordine au fost mobilizate pentru evitarea confruntărilor între grupuri de suporteri ai echipelor de fotbal Levski şi CSKA.
Studenţii, care ocupă de două săptămâni sediul Universităţii din Sofia cerând demisia premierului Oreşarski, au rămas sâmbătă în incinta instituţiei de învăţământ.