Jos, la "Acropole", se vorbeşte româneşte. Mai mult ca oricînd. Cîteva mii de turişti se uită la Partenon. E plin de fulare şi steaguri tricolore
E una din zilele şi deplasările cînd, şi ca ziarist, şi ca orice, îţi umfli pieptul. "Ce faci, tată?”. Întrebarea se repetă. Întorc capul mai mult instinctiv. E Gino Piţurcă, fratele selecţionerului!
"Am emoţii, tată". Îl întreb cînd a venit. "Aseară, cu un microbuz, cu mai mulţi prieteni de la Craiova". Fac ochii mari. Cum, fratele lui Victor Piţurcă, merge la Atena cu microbuzul? Avionul cu care a ajuns echipa naţională a fost plin de atîrnători federali. Aceiaşi de vreo două decenii, cel puţin. "M-a invitat, tată, Piţi şi pe mine, mi-a dat şi bilet la oficială, dar am vrut să vin cu fraţii mei şi să stau în peluză, unde se simte cu adevărat un meci".
"Dacă nu ai emoţii, ai murit"
Am coborît de pe Acropole. Gino Piţurcă era la umbra unor măslini. Se ferea de soare şi de emoţii. În holul hotelului, Emil Grădinescu îşi face ordine în hîrtii. Acum exact 20 de ani a comentat pentru TVR marele meci de la Cardiff, acel 2-1 cu Ţara Galilor, noaptea în care s-a născut echipa de care ne-am îndrăgostit cu toţii sub numele "Generaţia de Aur".
Apare şi Viorel Moldovan, se sudează cuplul care a comentat pentru România TV. "Emoţii?". Întrebarea era pentru Moldo-gol. De răspuns răspunde primul Grădinescu. "Emoţii, moşule...". Păi, la Cardiff? "La Cardiff aveam o echipă mare". Răspunde şi Moldovan. E la primul meci pe care îl comentează. "Destule emoţii... Aşa era şi cînd jucam. La urma urmei, dacă nu ai emoţii, trebuie să mergi la doctor. Înseamnă că ai murit". Ce frumos gîndeşte şi vorbeşte omul atîtor meciuri şi goluri mari din viaţa "naţionalei"!
Printre atîtea goluri mari...
Grădinescu mai face apel la memorie. "Ştii, Vio, că am comentat ultimul gol marca
